0.1 C
Craiova
vineri, 26 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDolj: Isterie în masă privind explozia centralei de la Kozlodui

Dolj: Isterie în masă privind explozia centralei de la Kozlodui

Sute de cetăţeni din judeţul Dolj s-au alarmat astăzi de un zvon potrivit căruia centrala nuclearo-electrică de la Kozlodui (Bulgaria) ar fi "sărit în aer". Temători, oamenii au căşunat cu telefoanele pe la toate instituţiile abilitate sau nu să ofere informaţii despre un asemenea eveniment, inclusiv la redacţia Gazetei de Sud. Nici o instituţie nu a confirmat însă existenţa vreunei probleme la Kozlodui.
Autoritatea de Sănătate Publică Dolj are o unitate de lucru la Gighera, care monitorizează în permanenţă nivelul radiaţiilor emise de centrala nucleară de la Kozlodui. Instituţia n-a depistat, însă, nimic anormal. "Este o prostie. Şi pe mine m-au sunat mai mulţi să mă întrebe despre aşa ceva, dar nu este adevărat. Oricum, dacă se întâmpla ceva, aş fi fost anunţat imediat", a declarat prof.univ. dr. Dan Gabriel Mogoş, directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică Dolj.
"Oficial nu avem absolut nimic. Şi la noi au sunat mulţi să întrebe, dar nu aveam ce să le spunem. Poate cei de la Mediu să ştie ceva, dar ne-ar fi anunţat dacă ar fi fost vreo problemă", a menţionat plt.adj.şef George Vîlceleanu, din cadrul Biroului de Relaţii Publice al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.
Nici cei de la Mediu nu au depistat însă nimic. "Nu am primit nici o informaţie în acest sens. Dacă s-ar fi întâmplat ceva, am fi aflat imediat, întrucât Agenţia pentru Protecţia Mediului are staţii de monitorizare a radiaţiilor centralei nucleare din Bulgaria", a precizat Manu Costache, comisarul şef al Gărzii de Mediu Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS