Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, vineri, că România are nevoie de construcție, nu de confruntare, menționând că au loc acțiuni care merg împotriva intereselor țării, a stabilității coaliției și chiar împotriva propriului electorat.
„România are nevoie de construcție, nu de confruntare! În ultimele zile, tot mai mulți oameni mă întreabă același lucru: ce se va întâmpla mai departe? Răspunsul este unul simplu. Soluția actualei dispute politice este oprirea imediată a conflictului și a demolării“, a scris Abrudean, pe Facebook.
Acțiuni care „merg împotriva intereselor României“
Potrivit acestuia, în prezent, există acțiuni care „merg împotriva intereselor României, împotriva stabilității coaliției și chiar împotriva propriului electorat“.
„Este momentul pentru responsabilitate și maturitate politică. E timpul să spunem stop scandalului, să revenim la programul comun de guvernare și să lucrăm, cu bună-credință, alături de toți partenerii pentru a livra rezultate concrete pentru cetățeni’, a mai transmis Mircea Abrudean.
Președintele Senatului a menționat că discuțiile avute cu cetățenii la biroul său parlamentar de la Cluj confirmă că „oamenii își doresc stabilitate, soluții și seriozitate, nu conflicte interminabile“.
„Păstrez această legătură directă cu cetățenii, este una dintre cele mai importante activități pe care le desfășor în județ, ca senator“, a mai arătat Abrudean.

