Atletico Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, deși a fost învinsă de FC Barcelona cu scorul de 2-1 (2-1), marți seara, pe Estadio Metropolitano, în manșa secundă a sferturilor de finală.
Deși a dominat categoric jocul (63%-37% posesie) și a câștigat, FC Barcelona nu a reușit să recupereze diferența din tur (0-2) și părăsește competiția. Lamine Yamal (4) și Ferran Torres (24) au marcat golurile catalanilor la Madrid, dar reușita nigerianului Ademola Lookman (31) a făcut diferența.
Atletico Madrid: 1. Juan Musso – 16. Nahuel Molina, 24. Robin Le Normand, 15. Clement Lenglet, 3. Matteo Ruggeri – 20. Giuliano Simeone (10. Alex Baena, 66), 14. Marcos Llorente, 6. Koke (căpitan; 5. Johnny Cardoso, 89), 22. Ademola Lookman (23. Nicolas Gonzalez, 66) – 19. Julian Alvarez, 7. Antoine Griezmann (9. Alexander Soerloth, 76). Antrenor: Diego Simeone.
FC Barcelona: 13. Joan Garcia – 23. Jules Kounde, 24. Eric Garcia, 18. Gerard Martin, 2. Joao Cancelo (4. Ronald Araujo, 89) – 8. Pedri (căpitan), 6. Gavi (21. Frenkie De Jong, 81) – 10. Lamine Yamal, 20. Dani Olmo (28. Roony Bardghji, 89), 16. Fermin Lopez (14. Marcus Rashford, 68) – 7. Ferran Torres (9. Robert Lewandowski, 68). Antrenor: Hansi Flick.
Următoarea adversară a lui Atletico va fi învingătoarea dintre Arsenal și Sporting Lisabona (1-0 în tur).
PSG a câştigat şi pe Anfield
Paris Saint-Germain, deținătoarea trofeului, s-a calificat la rândul ei în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Liverpool cu 2-0 (0-0), marți seară, pe Anfield, în manșa secundă a sferturilor de finală.
Parizienii au câștigat cu același scor ca în tur, prin golurile marcate de Ousmane Dembele (73, 90+1), câștigătorul ”Balonului de Aur” în 2025.
În semifinale, PSG o va înfrunta pe câștigătoarea duble dintre Bayern Munchen și Real Madrid (2-1).
Liverpool: 25. Ghiorghi Mamardașvili – 30. Jeremie Frimpong (2. Joe Gomez, 46; 73. Rio Ngumoha, 67), 5. Ibrahima Konate, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 6. Milos Kerkez – 38. Ryan Gravenberch, 10. Alexis Mac Allister (17. Curtis Jones, 74) – 8. Dominik Szoboszlai, 7. Florian Wirtz. 22. Hugo Ekitike (7. Mohamed Salah, 31) – 9. Alexander Isak (18. Cody Gakpo, 46). Antrenor: Arne Slot.
PSG: 39. Matvei Safonov – 2. Achraf Hakimi, 5. Marquinhos (căpitan), 51. Willian Pacho, 25. Nuno Mendes (21. Lucas Hernandez, 38) – 33. Warren Zaire-Emery (4. Lucas Beraldo, 82), 17. Vitinha, 87. Joao Neves – 14. Desire Doue (29. Bradley Barcola, 52), 10. Ousmane Dembele, 7. Hvicea Kvarațhelia. Antrenor: Luis Enrique.
Citeşte şi: FRF aduce o naţională puternică la Bucureşti în luna iunie

