Știri de ultima orăActualitateZăpadă de Paște în unele zone ale țării

Zăpadă de Paște în unele zone ale țării

Mai sunt două zile până la Paște, iar în unele zone montane a nins, chiar dacă suntem aproape la mijlocul primăverii. La altitudini mari, stratul de zăpadă ajunge la aproape doi metri, scrie observatornews.ro. Vestea bună este că de Paște, în multe orașe ale țării, temperaturile vor ajunge chiar și la 20 de grade.

Strat record de zăpadă la munte și condiții de iarnă severă

Zăpada a adus minime de până la -12 grade Celsius la munte, în zona Vrancea. Și în Bucovina a revenit iarna. E un strat generos de omăt, probabil ultimul episod de iarnă din această primăvară. La Cârlibaba, a fost nevoie chiar de intervenția utilajelor de deszăpezire.

La Bâlea Lac, stratul de zăpadă a depășit 170 de centimetri. Iarna a revenit și în masivul Postăvaru. În munții Făgăraș, stratul de zăpadă măsoară 15 centimetri.

„Recomandăm turiștilor să fie echipați corespunzător sezonului de iarnă, să se informeze în prealabil despre starea traseelor și să țină cont de avertizările Salvamont. Traseele alpine și zonele expuse avalanșelor ar trebui evitate”, a avertizat Cornel Voicu, Salvamont Argeş.

Trafic blocat și peisaje de iarnă în plină primăvară

În Pasul Tihuța, pentru câteva zeci de minute traficul a fost blocat din cauza zăpezii. În Hunedoara, zăpada a căzut peste copacii înfloriţi. „Casele au îmbătrânit, totul e alb în jurul nostru. Aseară copacul ăsta era plin de flori. Acum e plin de zăpadă”, a spus un localnic.

La Cluj, rafalele au adus din nou emoţii puternice la aterizarea aeronavelor pe pistă. Trei sferturi din țară se află încă sub cod galben de vânt. Vremea rămâne rece până mâine, cu ploi, lapoviță și chiar ninsori. Veștile bune vin însă de sărbători: în prima zi de Paşte vor fi 15 grade, iar în a doua zi de Paşte, 20 de grade.

 Avertizări de vreme rece și vânt până mâine

În acest moment există o atenționare de vremea rea, valabilă până sâmbătă, 11 aprilie. ANM a transmis că temporar vor fi intensificări ale vântului în centrul, estul și sud-vestul țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la munte, local vor fi rafale de peste 50…70 km/h.  Îndeosebi în centrul, estul și sudul țării temporar vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. În estul și sud-estul Transilvaniei se va depune strat de zăpadă de 3…6 cm.      La munte va ninge și mai ales la altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat de zăpadă (în medie de 5…10 cm).  Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, iar pe parcursul nopților local în jumătatea de nord a teritoriului și izolat în rest vor fi minime negative și se va produce brumă.

Citește și: Dolj: Primarul din Poiana Mare și mai mulți funcționari, trimiși în judecată pentru fraude cu fonduri publice


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS