Știri de ultima orăLocalDoljAccident în Craiova: un tânăr băut a intrat cu mașina într-un gard

Accident în Craiova: un tânăr băut a intrat cu mașina într-un gard

Un accident rutier a avut loc în cursul nopții în Craiova, în jurul orei 01:30, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului pentru a stabili circumstanțele producerii evenimentului.

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Băraganului, la intersecția cu strada Siretului, a pierdut controlul direcției de deplasare.

Mașina a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unui imobil.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, peste limita legală.

Victima, transportată la spital

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale.

Acesta a fost transportat la spital, fiind conștient și cooperant.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Citește și: Escaladare în Orientul Mijlociu: Israel atacă Hezbollah în Liban, iar tensiunile cresc înaintea negocierilor de pace

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS