Noaptea trecută, începând cu ora 20:00, polițiștii au desfășurat o amplă acțiune de tip „Razie” în Municipiul Băilești și în zona Secția nr. 8 Poliție Rurală Rast, mobilizând forțe importante pentru menținerea ordinii și siguranței publice. La acțiune au participat polițiști din mai multe structuri, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj.
În doar câteva ore, oamenii legii au legitimat peste 100 de persoane, au verificat aproximativ 50 de autovehicule și au controlat 8 societăți comerciale. În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 31.000 de lei, a fost reținut un permis de conducere și a fost constatată o infracțiune.
Printre cele mai grave cazuri se numără cel al unui bărbat de 51 de ani din Băilești, prins la volan sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de 0,42 mg/l în aerul expirat, acesta fiind dus la spital pentru analize. De asemenea, în urma controalelor la doi agenți economici din Afumați și Bistreț, polițiștii au descoperit sume de bani nefiscalizate, iar fiecare operator a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei, sumele fiind confiscate.
Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua, pentru descurajarea faptelor ilegale și creșterea siguranței cetățenilor.

