Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, va discuta astăzi, la Bruxelles, cu reprezentanţii Comisiei Europene, despre taxa de primă înmatriculare. Întâlnirea a fost programată în limita termenului stabilit de Comisia Europeană prin notificarea transmisă autorităţilor române la sfârşitul lunii martie, menţionează The Money Channel.
Partea română va prezenta o scrisoare ce va conţine propunerile privind reaşezarea metodologiei de calcul a taxei, bazată pe principiile adoptate de Guvern. Varujan Vosganian a prezentat, săptămâna trecută, noua grilă de înmatriculare a maşinilor la mâna a doua, ce are la bază principiul potrivit căruia cuantumul taxei scade pe măsura ce vârsta maşinii creşte. Potrivit proiectului, pentru automobilele noi se va plăti aceeaşi sumă ca în prezent, în vreme ce pentru cele mai vechi de 15 ani, taxa va fi redusă cu până la 75%.
Comisia Europeană a atras atenţia autorităţilor române că taxa de primă înmatriculare, aşa cum este acum, este discriminatorie pentru maşinile la mâna a doua aduse din alte ţări ale Uniunii Europene. Într-o situaţie similară, Ungaria a fost obligată să restituie taxa de primă înmatriculare cetăţenilor care au plătit-o. Dacă discuţiile de astăzi de la Bruxelles vor eşua, Comisia Europeană va programa şi alte întâlniri pentru a dezbate problema controversatei taxe. Dacă în cele din urmă negocierilor vor eşua, România s-ar putea găsi într-o situaţie similară cu cea a Ungariei.
Comisia Europeană va analiza astăzi taxa de primă înmatriculare
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

