14 C
Craiova
marți, 24 martie, 2026
Știri de ultima orăEducatieProfesorii vor fi evaluați psihiatric înainte de angajare

Profesorii vor fi evaluați psihiatric înainte de angajare

Toți profesorii vor fi evaluați de un psihiatru înainte de a intra în sistem, potrivit unei măsuri incluse într-un ordin comun semnat de miniștrii Educației și Sănătății.

Noua prevedere nu vizează doar cadrele didactice, ci întreg personalul din sistemul de învățământ preuniversitar. Sunt incluși profesori, personal didactic auxiliar, personal administrativ, candidați la funcții de conducere, îndrumare și control, potrivit dogi24.ro.

Ministerul Educației şi Ministerul Sănătății, ordin comun

Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății au emis un ordin comun prin care, începând din anul școlar care urmează, profesorii ce vor să intre în sistem au obligația de a avea trei tipuri de avize:

avizul de la medicul de familie

avizul de la medicul psihiatru

avizul de la medicul de medicină a muncii.

Aceste documente sunt obligatorii în întocmirea dosarului medical pentru angajarea în învățământ, iar acest lucru vizează atât personalul didactic – profesorii, personalul didactic auxiliar – dar și personalul din funcții de conducere, spre exemplu, la directori.

În ceea ce-i privește pe cei care sunt deja angajați în sistemul de învățământ și nu au trecut prin această formă de evaluare, există o mențiune în ordinul comun care prevede faptul că dacă la nivelul unui angajat din învățământ apar schimbări la nivelul comportamentului, atunci se poate solicita această expertiză făcută la medicul psihiatru și apoi se decide dacă se poate continua activitatea.

Este o listă foarte lungă de tulburări. De exemplu, tulburarea depresivă majoră, care face ca profesorul să fie inapt până la remediere, dar vedem și alte tipuri de tulburări.

Citește şi: Ora de vară 2026. Cum circulă trenurile în noaptea de 28 spre 29 martie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS