12.6 C
Craiova
duminică, 22 martie, 2026
Știri de ultima orăFeaturedUn mort și doi răniți, după ce un șofer a intrat pe contrasens în timpul unei depășiri

Un mort și doi răniți, după ce un șofer a intrat pe contrasens în timpul unei depășiri

O persoană a murit și alte două au fost rănite în urma unei coliziuni frontale care a avut loc, sâmbătă seară, pe DN 2 – E 85, în zona localității sucevene Pătrăuți. În accident au fost implicate două autoturisme și un microbuz.

Un bărbat de 58 de ani, din orașul Vicovu de Sus, care conducea un autoturism pe DN 2, din direcția Suceava către Siret, ar fi intrat pe contrasens în timpul unei manevre de depășire. Mașina acestuia a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Ipotești.

În urma impactului violent, șoferul de 58 de ani a rămas încarcerat și a fost găsit în stare de inconștiență de echipele de salvare. După extragerea dintre fiarele contorsionate, medicul aflat la fața locului a constatat decesul, victima prezentând leziuni incompatibile cu viața.

În accident a fost implicat și un microbuz

În cel de-al doilea autoturism se aflau șoferul de 26 de ani și o tânără de 25 de ani, din comuna Fântânele. Ambii au fost răniți în accident și au fost trasportați la spital.

În accident a fost implicat și un microbuz condus de un cetățean ucrainean, de 33 de ani. Acesta a fost tamponat ușor, fără ca șoferul să necesite îngrijiri medicale. Potrivit polițiștilor, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Citește și: Șofer prins de radar cu 137 km/h prin Craiova, lăsat patru luni fără permis

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS