9.5 C
Craiova
vineri, 27 februarie, 2026
Știri de ultima orăMagazinAu fost decernate Premiile César 2026

Au fost decernate Premiile César 2026

Filmul „L’Attachement”, produs de Fabrice Goldstein și Antoine Rein și regizat de Carine Tardieu, a triumfat la categoria principală a celei de-a 51-a ediţii a Premiilor César care a avut loc joi seară, la Olympia, în Paris. Ceremonia a fost prezidată de actriţa Camille Cottin şi prezentată de actorul Benjamin Lavernhe, informează News.ro.

Adaptat după romanul „L’Intimité” de Alice Ferney, acest film de Carine Tardieu o urmăreşte pe Sandra, o femeie singură şi independentă în vârstă de 50 de ani, a cărei viaţă este dată peste cap atunci când se implică pe neaşteptate în viaţa unui vecin văduv şi a celor doi copii ai acestuia, după o tragedie în familie.

„Sunt foarte fericită pentru că simt că toată lumea a primit câte puţin din asta în seara asta şi mă bucur că am împărtăşit-o”, a spus Carine Tardieu, făcând aluzie la lista eclectică de câştigători de la cea de-a 51-a ediţie a Premiilor César.

Léa Drucker a câştigat al doilea premiu César din carieră pentru Cea mai bună actriţă, cu interpretarea din „Dossier 137”. Actriţa le-a învins pe Leïla Bekhti în „Ma mère, Dieu et Sylvie Vartan”, Valeria Bruni Tedeschi în „L’Attachement”, Isabelle Huppert în „La Femme la plus riche du monde” şi Mélanie Thierry în „La Chambre de Mariana”.

Datorită rolului său din „La Femme la plus riche du monde”, actorul Laurent Lafitte a câştigat prestigiosul premiu César pentru Cel mai bun actor. El s-a impus în faţa lui Claes Bang în „L’Inconnu de la Grande Arche”, Bastien Bouillon în „Partir un jour”, Pio Marmaï în „L’Attachement”, Benjamin Voisin în „L’Étranger”.

Premiul César pentru Cel mai bun regizor merge în SUA

Richard Linklater a câştigat Premiul César pentru Cel mai bun regizor, unul dintre cele mai râvnite premii ale serii, pentru filmul „Nouvelle Vague”. Regizorul canadian David Cronenberg a fost cel care a ridicat trofeul.

Academia César a ales anul acesta să îl onoreze pe cineastul american, faimos pentru trilogia „Before” şi filmul său „Boyhood”.

„Este o onoare aproape copleşitoare pentru mine. Nouvelle Vague a fost ca un vis cinematografic minunat. Dedic acest César tuturor celor care fac filme, acestor spirite proscrise care vor să participe la această artă”, a declarat Richard Linklater într-un scurt mesaj.

„Nu este chiar atât de dificil să produci un film. Uneori spui «acţiune» şi te duci să-ţi faci o cafea, te întorci şi spui «taie». Din când în când, pentru a alunga plictiseala, încerci să adaugi puţină substanţă şi acţiune. Uneori poate fi periculos, aşa că nu ar trebui să exagerezi. Dacă eziţi, fă-o şi, dacă ai dubii, pune-ţi scenariul în Chat GPT. În seara asta avem cinci regizori. Nu ştim dacă au folosit Chat GPT, dar au reuşit să creeze ceva puternic spunând pur şi simplu două cuvinte: «acţiune» şi «taie»”, a fost sfatul lui David Cronenberg.

Jim Carrey a primit un César onorific

„Jim, suntem cu toţii captivaţi de chipul tău, de capacitatea ta de a ne întinde şi de a sfida legile gravitaţiei”, a spus Camille Cottin. „Ceea ce te face unic este ceea ce ne permite chipul tău să simţim”, a continuat ea. „Aceste personaje sunt jenante, excesive, nepotrivite… În loc să le corectezi, le iubeşti. Comedia ta nu este despre superioritate; râzi din interiorul experienţei umane. Într-o zi ne-ai luat prin surprindere. Ai încetat să mai alergi şi ne-ai frânt inimile fără să mişti un muşchi”. 

Întreaga sală l-a ovaţionat pe Jim Carrey. „Ce privilegiu să fiu aici în seara asta cu atâţia oameni care mi-au oferit inimile lor în schimb”, a declarat el în franceză. Actorul a făcut o declaraţie de dragoste familiei sale şi a mulţumit Academiei. Lui Benjamin Lavernhe i-a spus că este „minunat”. „Voi zâmbi mereu la această amintire”, a încheiat actorul.

Academia César a celebrat şi cariera actriţei şi cântăreţei Brigitte Bardot, care a decedat la 28 decembrie 2025, la vârsta de 91 de ani, cu o serie de fragmente din cele mai emblematice filme ale sale, inclusiv *Le Mépris* al lui Godard. Omagiul a fost întâmpinat cu reacţii mixte. În public, cineva a strigat „rasistă”, urmat de huiduieli.

Lista câştigătorilor César 2026

Cel mai bun film: „L’Attachement”, produs de Fabrice Goldstein, Antoine Rein, regizat de Carine Tardieu

Cea mai bună actriță: Léa Drucker în „Dossier 137”

Cel mai bun actor: Laurent Lafitte în „La Femme la plus riche du monde”

Cea mai bună actriță în rol secundar: Vimala Pons în „L’Attachement”

Cel mai bun actor în rol secundar: Pierre Lottin în „L’Étranger”

Revelația masculină: Théodore Pellerin în „Nino”

Revelația feminină: Nadia Melliti în „La Petite Dernière”

Cea mai bună regizor: Richard Linklater pentru „Nouvelle Vague”

Cel mai bun scenariu original: Franck Dubosc, Sarah Kaminsky pentru „Un ours dans le Jura”

Cea mai bună adaptare: Carine Tardieu, Raphaële Moussafir, Agnès Feuvre pentru „L’Attachement”

Cea mai bună imagine: David Chambille pentru „Nouvelle Vague”

Cel mai bun film de animație: „Arco”, de Ugo Bienvenu

Cel mai bun film de debut: „Nino”, de Pauline Loquès

Cem mai bun montaj: Catherine Schwartz pentru „Nouvelle Vague”

Cel mai bun sunet: Romain Cadilhac, Marc Nambard, Olivier Touche, Olivier Goinard pentru „Le Chant des forêts”

Cel mai bun decor: Catherine Cosme pentru „L’Inconnu de la Grande Arche”

Cea mai bună muzică originală: Arnaud Toulon pentru „Arco”

Cele mai bune costume: Pascaline Chavanne pentru „Nouvelle Vague”

Cele mai bune efecte: Lise Fischer pentru „L’Inconnu de la Grande Arche”

Cel mai bun film documentar: „Le Chant des forêts”, de Vincent Munier

Cel mai bun film străin: „One Battle After Another”, de Paul Thomas Anderson

Cel mai bun film de scurt metraj de animație: „Fille de l’eau”

Cel mai bun film de scurt metraj documentar: „Au bain des dames”

Cel mai bun film de scurt metraj de ficțiune: „Mort d’un acteur”.

Citește și: Fiscul a suspendat 5.000 de mașini care făceau ride-sharing și a confiscat peste 10 milioane de euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS