Știri de ultima orăActualitatePro Democraţia acuză dezorganizarea

Pro Democraţia acuză dezorganizarea

Pro Democraţia îşi manifestă îngrijorarea cu privire la atitudinea preşedinţilor birourilor secţiilor de votare care optează să nu ţină cont de prevederile legislaţiei care reglementează organizarea şi desfăşurarea referendumului, se arată într-un comunicat de presă semnat APD.

APD informează că, în intervalul orar 11.00 – 13.00, sesizările primite de la observatorii săi, dar şi de la cetăţeni fac referire la nerespectarea procedurii de marcare a actului de identitate al persoanelor care îşi exercită dreptul de vot, prezentarea unor documente de identitate altele decât cele prevăzute de lege, continuarea campaniei electorale, acţiuni de influenţare a opţiunii de vot a alegătorilor, buletine de vot neştampilate, dar şi existenţa unor urne nesigilate.

APD semnalează un caz extrem de grav, şi anume al unui cetăţean care, mergând să voteze la secţia la care era arondat (în Bucureşti, la Secţia de votare 863), a aflat că altcineva votase deja în locul său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS