Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 35 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Acesta ar fi procurat, deținut și vândut, în perioada aprilie 2025 – februarie 2026, diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori din județul Mehedinți, cu sume între 50 și 60 de lei pentru o doză.

„Ieri, 25 februarie, în județul Mehedinți, polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate aproximativ 20 de grame droguri de risc, porționate și ambalate în scopul comercializării, cântare electronice de precizie, dispozitive de mărunțire tip grinder, unități de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
În baza probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea bărbatului, iar, astăzi, 26 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile“, potrivit IPJ Mehedinţi.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citeşte şi: Curtea Constituțională a publicat motivarea în cazul proiectului pensiilor magistraților

