Poliția din statul Arizona afirmă că Nancy Guthrie, mama în vârstă de 84 de ani a cunoscutei prezentatoare TV americane Savannah Guthrie, ar putea fi încă în viață, la cinci zile după dispariția sa misterioasă. Ancheta este coordonată de FBI, iar autoritățile tratează cazul cu maximă urgență.
Șeriful comitatului Pima, Chris Nanos, a declarat că anchetatorii pornesc de la premisa că femeia este în viață și că această ipoteză va fi menținută „până când o vom găsi”. În acest moment, nu a fost identificat niciun suspect principal.
FBI a confirmat că analizează două note de răscumpărare primite de mai multe instituții media. Una dintre ele conținea detalii legate de un ceas Apple și de un reflector din locuința lui Nancy Guthrie. De asemenea, un bărbat din California a fost arestat pentru transmiterea unei cereri false de răscumpărare, folosind informații obținute online despre familia Guthrie.
Într-un mesaj video emoționant, publicat joi seară, membrii familiei au făcut un apel direct către persoana sau persoanele care ar putea să o țină captivă. „Avem nevoie de o modalitate de a comunica. Dar mai întâi trebuie să știm că o aveți pe mama noastră și că este în viață”, a declarat fiul ei, Camron Guthrie, potrivit BBC.
Filmul dispariției
Anchetatorii au prezentat și o cronologie detaliată a dispariției. Sâmbătă seara, Nancy Guthrie a luat un Uber pentru a lua cina cu fiica sa, Annie, în zona Tucson. După ce și-a petrecut seara cu familia, a fost dusă înapoi acasă, în cartierul Catalina Foothills.
Duminică dimineață, la ora 01:47, camera de la soneria casei a fost dezactivată și îndepărtată. La ora 02:28, aplicația asociată stimulatorului cardiac al femeii s-a deconectat de la telefon. Ulterior, sângele găsit pe veranda locuinței a fost confirmat ca fiind al ei, iar probele sunt încă analizate în laborator.
Familia a devenit alarmată după ce Nancy Guthrie nu s-a prezentat la biserică duminică dimineață, lucru neobișnuit pentru ea. FBI a anunțat o recompensă de 50.000 de dolari pentru informații care pot duce la găsirea ei și la o eventuală arestare.
Savannah Guthrie, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare ale postului NBC și co-gazdă a emisiunii „Today”, s-a retras din transmisiunea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano, din cauza dispariției mamei sale.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a cerut tuturor agențiilor federale să acorde sprijin total anchetei, pentru ca Nancy Guthrie să fie adusă acasă în siguranță.
Citește și: Oguța Vasilescu îi răspunde ministrului Apărării în scandalul blocului care ar bloca radarul de la Cârcea

