-1 C
Craiova
duminică, 1 februarie, 2026
Știri de ultima orăSportTenisPrima adversară de la Transylvania Open a lui Jaqueline Cristian a „capotat“

Prima adversară de la Transylvania Open a lui Jaqueline Cristian a „capotat“

Jaqueline Cristian (27 de ani, 35 WTA), favorita numărul 2 a Transylvania Open, a rămas fără adversară în primul tur al competiției, după ce Camila Osorio (24 de ani, 84 WTA) s-a retras în ultimul moment.

Jaqueline ar fi trebuit să o întâlnească pe Camila Osorio, jucătoare cu care s-a mai duelat de două ori, ambele partide fiind câștigate de numărul 35 mondial. Între timp, columbianca s-a retras de la Transylvania Open în ultimul moment, astfel că Cristian va juca fie cu o adversară venită din calificări, fie cu un lucky loser.

De ce s-a retras Osorio de la Transylvania Open

După eliminarea de la Australian Open, Osorio a zburat la Manila, în Filipine, pentru a participa la un turneu de tip Challenger. Sportiva de 24 de ani a avut un parcurs excelent în Asia și a ajuns până în finală, unde a întâlnit-o pe Donna Vekic (29 de ani, 72 WTA), o altă jucătoare care ar fi trebuit să vină la Transylvania Open.

Osorio s-a impus cu 2-6, 6-3, 7-5, după un meci de două ore și 32 de minute, și a devenit campioană la Manila. În aceste condiții, din punct de vedere logistic, pentru numărul 84 mondial a fost imposibil să mai ajungă în timp util la Cluj-Napoca.

Cristian va juca, așadar, în primul tur al Transylvania Open, cu o jucătoare venită din calificări sau cu un lucky loser. Apoi, în cazul unui succes, sportiva de 27 de ani se va duela în „optimi” fie cu Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah (20 de ani, 118 WTA), fie cu o tenismenă venită din calificări.

Citește și: Emma Răducanu, principala favorită la Transylvania Open! Jaqueline îi stă în „coaste“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS