Japonia construiește cel mai rapid tren din lume, care merge cu peste 600 km/h. Este vorba despre L0 Series, un tren de tip maglev aflat în dezvoltare și testare, care ar putea atinge viteze de până la 603,5 km/h, un record absolut în transportul feroviar, scrie Euronews.
Trenul este dezvoltat de compania Central Japan Railway Company (JR Central) și ar urma să depășească detașat actualul record deținut de singurul tren maglev comercial din lume, Shanghai Maglev din China, care ajunge la maximum 460,2 km/h.
Prin comparație, cele mai rapide trenuri din Europa – TGV-ul francez și AGV Italo din Italia – circulă, în regim operațional, cu viteze cuprinse între 306 și 354 km/h.
Tokyo – Nagoya, în doar câteva zeci de minute cu noua linie
În prezent, o călătorie cu trenul între Tokyo și Nagoya durează între o oră și 26 de minute și două ore și jumătate, în funcție de tipul de tren ales – de la Shinkansen-ul de mare viteză, până la serviciile mai lente Kodama sau Hikari.
Noua linie Chuo-Shinkansen, pe care va circula L0 Series și care este deja în construcție, ar urma să reducă timpul de parcurs la aproximativ 40 de minute. Pe termen lung, este prevăzută și o conexiune Nagoya-Osaka, ceea ce ar transforma cele trei mari orașe japoneze într-o singură zonă metropolitană extrem de bine conectată.
Pentru a înțelege mai ușor impactul, un echivalent european ar fi o călătorie Londra – Edinburgh în doar 60 de minute, față de cele 4-5 ore necesare în prezent pe calea ferată britanică.
Combinarea electricității cu forța magnetică reduce aproape complet frecarea, permițând trenului să „plutească”
Secretul vitezei stă în tehnologia magnetic levitation (maglev). Trenul nu rulează efectiv pe șine, ci este „ridicat” deasupra acestora cu ajutorul magneților, iar deplasarea este realizată printr-un sistem electric separat.
Combinarea electricității cu forța magnetică reduce aproape complet frecarea, permițând trenului să „plutească” și să atingă viteze care până recent păreau imposibile.
După intrarea în exploatare comercială, L0 Series ar urma să parcurgă distanța Tokyo – Osaka în aproximativ o oră, comparativ cu două ore și 20 de minute până la patru ore în prezent.
Termen realist pentru inaugurare, estimat între 2034 și 2035
Desigur, un astfel de proiect vine cu un cost uriaș. Investițiile au ajuns deja la aproximativ 60 de miliarde de euro.
Inițial, trenul trebuia să fie operațional în 2027, însă proiectul a fost deja amânat cu opt ani. Un termen realist pentru inaugurare este acum estimat între 2034 și 2035.
Citeşte şi: Macron vrea să interzică rețelele de socializare pentru copii „încă din anul școlar viitor“

