1.8 C
Craiova
sâmbătă, 24 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateNicușor Dan: Trăim într-o societate în care avem o confuzie de valori și este obligația noastră să luptăm pentru valori cum ar fi adevărul, valoarea științei și a cunoașterii în societate

Nicușor Dan: Trăim într-o societate în care avem o confuzie de valori și este obligația noastră să luptăm pentru valori cum ar fi adevărul, valoarea științei și a cunoașterii în societate

Președintele Nicușor Dan a afirmat, sâmbătă, la Focșani, că trăim într-o societate în care există o confuzie de valori și este obligația noastră să luptăm pentru valori cum ar fi adevărul, valoarea științei și a cunoașterii în societate.

Președintele a vizitat, sâmbătă dimineață, Colegiul Național „Unirea“ din Focșani, unde a înmânat conducerii instituției Ordinul „Meritul pentru Învățământ“ în grad de Comandor, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române și al împlinirii a 160 de ani de la înființare, șeful statului fiind întâmpinat cu aplauze și ovații într-o sală arhiplină.

În mesajul adresat elevilor, șeful statului a vorbit despre formarea sa ca licean, despre „confuzia de valori“ din societatea actuală și despre rolul școlii în a apăra adevărul, știința și cunoașterea, subliniind că această luptă este cu atât mai dificilă pentru generațiile care intră acum în viața publică.

„Este o mare bucurie pentru mine să fiu cu dumneavoastră în dimineața asta și vă mărturisesc că este și un moment de emoție, aducându-mi aminte de formarea mea ca elev. Mult timp după ce am terminat liceul, de câte ori mă întâlneam cu cineva și spuneam că sunt din Făgăraș, întrebarea era: ‘Și ai făcut la Radu Negru în Făgăraș, nu-i așa?’ Și eu spuneam: ‘Da, e adevărat’. În primul rând, felicitări pentru faptul că continuați să vă formați în direcția unor valori, pentru că trăim într-o societate în care avem o confuzie de valori și este obligația noastră să luptăm pentru valori cum ar fi adevărul, cum ar fi valoarea științei și a cunoașterii în societate, cum ar fi respectul pentru știință și cunoaștere în societate, și nu e deloc o luptă ușoară. Și mai ales pentru dumneavoastră, care vă formați și intrați în societate, nu e deloc ușor“, a afirmat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: Continuați să credeți în țara asta!

Președintele a făcut apoi o comparație între generații, arătând că nonconformismul de astăzi nu mai ține de „semne exterioare“, ci de curajul de a susține valori care pot părea demodate într-o lume grăbită și polarizată.

„Cumva, în generația noastră, ca să fii neconformist – evident că fiecare copil voia să fie neconformist – ca să fii neconformist, era destul de simplu, îți lăsai părul un pic mai mare, ascultai un fel de muzică, și erai neconformist. Pentru dumneavoastră, să fii neconformist înseamnă, în opinia mea, să ai curajul să afirmi niște valori care par că sunt desuete, dar sunt valorile pe care societatea asta s-a creat. Nu e ușor. e o lume complexă, cu multe oportunități“, a spus șeful statului.

Nicușor Dan i-a îndemnat pe elevi să își păstreze încrederea în România, apreciind că „pe termen mediu“ potențialul țării va deveni tot mai evident.

„Îndemnul meu este să continuați să credeți în țara asta, pentru că ea sunt convins că are un mare viitor și o să vedem că pe termen mediu o să devină tot mai evident acest viitor. Încă o dată, felicitări pentru ceea ce faceți! Ne vedem la 170 de ani!“, a transmis președintele.

Mesaj pentru profesori

Șeful statului a avut un mesaj și pentru profesori, afirmând că societatea nu i-a așezat întotdeauna „la locul pe care îl merită“, dar că munca lor a ținut comunitățile „dintr-o poziție uneori ingrată“.

„Nu întotdeauna societatea noastră v-a pus la locul pe care îl meritați, nu a fost tocmai corectă cu dumneavoastră, dar multă lume înțelege și vă este recunoscătoare pentru faptul că ați reușit să țineți această societate dintr-o poziție uneori, cum am spus, ingrată. Deci, mulțumirea mea și, prin mine, a societății, pentru ceea ce faceți“, a subliniat Nicușor Dan.

În cadrul evenimentului, pe scenă au fost premiați elevii colegiului care au obținut rezultate la olimpiade internaționale și la competiții sportive de nivel olimpic, aceștia fiind așezați în primul rând al sălii.

Citește și: Femeie accidentată de un motostivuitor, în curtea unui depozit de materiale de construcţii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS