-1.7 C
Craiova
miercuri, 14 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateMario Iorgulescu a fugit din clinica din Italia în care era internat

Mario Iorgulescu a fugit din clinica din Italia în care era internat

Mario Iorgulescu este dat dispărut, după ce a fugit de la clinica din Italia la care era internat. În urmă cu câteva zile, a acordat un interviu despre accidentul rutier pe care l-a provocat în 2019. Tatăl său a plecat de urgență în Italia, pentru a rezolva situația, relatează Digi Sport. Fiul șefului LPF a fugit în Italia înainte să fie condamnat la 8 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un grav accident în timp ce conducea drogat.

Gino Iorgulescu, președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal și tatăl lui Mario, a plecat de urgență în Italia și a apelat la ajutorul autorităților italiene pentru a-l găsi pe fiul său. Fără succes, cel puțin deocamdată.

Gino Iorgulescu susține că fiul său are probleme psihice serioase

După apariția interviului cu Mario Iorgulescu, Gino Iorgulescu a emis un comunicat în care a precizat că fiul său se confruntă cu probleme psihice serioase.

„În calitate de tată și tutore legal al fiului meu, Mario Iorgulescu, îmi exprim public profunda dezamăgire și indignare față de decizia de a difuza un interviu cu acesta, în pofida faptului că, în prealabil, prin intermediul avocatului meu, am încunoștințat oficial atât trustul de presă, cât și jurnalistul care a realizat interviul, cu privire la situația medicală și juridică reală a fiului meu.

Am comunicat în mod expres și documentat faptul că Mario Iorgulescu nu are capacitate de exercițiu, că suferă de afecțiuni medicale psihice grave, din păcate ireversibile, și că se află sub măsura tutelei, aceasta fiind instituită atât în Italia, cât și în România, subsemnatul având calitatea de tutore legal recunoscut de autoritățile competente.

Cu toate acestea, aceste informații esențiale, comunicate cu bună-credință și în scopul prevenirii unui prejudiciu grav, au fost ignorate, iar materialul a fost publicat, expunând o persoană bolnavă, vulnerabilă, lipsită de discernământ, unei presiuni mediatice nejustificate și profund nocive”, se arată în comunicatul lui Gino Iorgulescu.

Procurorii vor rejudecarea dosarului lui Mario Iorgulescu, printr-o cerere extraordinară de atac în instanță

Fiul șefului LPF a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un grav accident în timp ce conducea drogat. După decizia definitivă din acest dosar, procurorii au făcut o cerere extraordinară de atac, anume recurs în casație.

În cazul în care această cerere va fi respinsă de magistrați, condamnarea va rămâne neschimbată. Însă, în cazul în care va fi admisă, va fi emis un nou termen de judecată și se va analiza motivarea Parchetului.

Citește și: Donald Trump pregătește o superofertă pentru a cumpăra Groenlanda, cea mai mare insulă din lume

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS