SCMU Craiova a pierdut cu scorul de 3-1 (25-23, 25-18, 24-26, 30-28) partida susținută în propriul fief în compania formației Corona Brașov. Meciul din prima etapă a returului Diviziei A1 a fost un adevărat thriller, încheiat după mai bine de două ore de joc.
Primul set a fost extrem de echilibrat, cu un ușor avantaj pentru brașoveni (25-23). Ardelenii au început în forță actul secund și nu au mai cedat inițiativa până nu au făcut 2-0 pe tabelă (25-18). Craiova a dat semne de revenire în setul trei, unul pe care l-a controlat până spre final, când brașovenii au restabilit egalitatea. Totuși, alb-albaștrii au fost mai concentrați și au câștigat actul cu 26-24. Cel de-al patrulea parțial părea că nu se mai încheie, având în vedere că de la scorul de 21-21 s-a jucat din aproape în aproape. În cele din urmă, oaspeții au închis partida cu un as, câștigând setul cu 30-28.
SCMU Craiova: Polomac 7 puncte, Cuk 8, Catrina 3, Baesso 15, Brzakovic 35, Sulista 6 – Cosma (L). Au mai intrat: Chirino, Capotă 4 – Kumagai (L).
În runda următoare, SCMU Craiova va evolua din nou pe teren propriu. Oltenii vor întâlni sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 18.00, formația Explorări Baia Mare.
Citește și: Baschet / SCMU Craiova, prestație mult sub așteptări la Timișoara

