Guvernul a aprobat, în ședința de marți seara, suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naționale cu un total de 1,6 miliarde de lei, fonduri destinate continuării procesului de înzestrare și modernizare a Armatei României.
Potrivit unui comunicat al Executivului, bugetul MApN pentru anul 2025 a fost majorat cu 1,3 miliarde de lei, sumă alocată din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, sub formă de credite de angajament și credite bugetare. Fondurile vor fi utilizate pentru plata obligațiilor rezultate din contractele de achiziție de echipamente militare, precum și pentru finanțarea proiectelor de infrastructură militară.
Guvernul precizează că Ministerul Apărării Naționale derulează în prezent mai multe programe de înzestrare, menite să crească capacitatea operațională a Forțelor Armate Române. Aceste programe sunt incluse în documentul strategic privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în concordanță cu Acordul politic național privind creșterea finanțării pentru apărare.
De asemenea, Executivul a aprobat suplimentarea bugetului MApN cu încă 300 de milioane de lei, pentru continuarea procesului de transformare structurală și calitativă a Armatei României. Măsura este justificată de actualul context geopolitic și de securitate, precum și de angajamentele asumate de România în cadrul NATO și al Uniunii Europene.
Citește și: Câţi craioveni au depus solicitări pentru parcarea rezidenţială

