Deținutul care a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă joi a fost prins în noaptea de joi spre vineri în localitatea Murfatlar și reîncarcerat, au informat reprezentanții instituției.
Conform sursei citate, în legătură cu fapta săvârșită, Penitenciarul Poarta Albă va sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
În ceea ce privește persoana condamnată, se va declanșa procedura disciplinară prin sesizarea comisiei de disciplină și schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate în regim de maximă siguranță cu risc pentru siguranța penitenciarului. Conform legii, evadarea se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Deținutul a escaladat gardul penitenciarului și a fugit pe câmp
„Deținutul, în vârstă de 24 de ani, condamnat definitiv la 4 ani și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, custodiat la Secția Exterioară Valu lui Traian a Penitenciarului Constanța-Poarta Albă, clasificat în regim semideschis, care a părăsit penitenciarul prin escaladarea gardului perimetrului, fugind către câmp, a fost capturat în cursul zilei de azi, 19.12.2025, în jurul orei 01.20, de către un echipaj format din polițiști de penitenciare, pe raza orașului Murfatlar, județul Constanța”, se arată în comunicatul transmis de Penitenciarul Poarta Albă.
Deținutul a escaladat gardul penitenciarului și a fugit pe câmp, joi, în jurul orei 18.20, profitând de faptul că trebuia să se prezinte la cabinetul medical pentru a i se administra un tratament.
Filtre rutiere au fost amplasate în tot județul Constanța, echipaje formate din polițiști de ordine publică și rutieră fiind prezente pe arterele de circulație de interes, dar și la intrările și ieșirile din localități. S-au efectuat verificări amănunțite ale vehiculelor aflate în trafic, în special ale celor de transport persoane și marfă, totodată echipe operative desfășurând activități de verificare la adrese de interes, în gări, autogări și zone aglomerate.

