Premierul Ilie Bolojan va fi primit astăzi de cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker. Bolojan va discuta cu acesta şi despre îmbunătăţirea interconectării în sectorul energiei electrice între statele din regiune.
În cadrul vizitei, prim-ministrul va avea întâlniri cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, care va fi însoţit de ministrul federal pentru Europa, Integrare şi Familie, Claudia Plakolm, ministrul federal al Economiei, Energiei şi Turismului, Wolfgang Hattmannsdorfer, şi ministrul federal al Finanţelor, Markus Marterbauer.
Programul vizitei include discuţii în format tête-à-tête, convorbiri în plen, precum şi un dejun de lucru oferit de cancelarul austriac, la care vor participa reprezentanţi ai companiilor româneşti şi austriece.
„Obiectivul principal al vizitei este consolidarea relaţiilor bilaterale, atât în plan politico-diplomatic, cât şi economic şi o coordonare mai strânsă în plan regional şi european, având în vedere provocările actuale din regiunea noastră. Cooperarea în sectorul economic va viza şi alte domenii cu potenţial de creştere a investiţiilor pe ambele pieţe”, au afirmat reprezentanţii Guvernului.
Aderarea la OCDE, pe agenda discuțiilor
Discuţiile vor aborda şi sprijinul Austriei în procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
De asemenea, o atenţie specială va fi acordată cooperării în domeniul energetic.
„Asigurarea unor preţuri accesibile ale energiei electrice pentru populaţie şi competitive pentru companii rămâne, pe lângă securitatea energetică, o prioritate majoră pentru Guvernul României. Un element important în această direcţie îl reprezintă îmbunătăţirea interconectării în sectorul energiei electrice între statele din regiunea noastră, subiect pe care premierul Ilie Bolojan îl va aborda cu cancelarul federal Christian Stocker. Pentru a face progrese reale, este însă esenţial să avem un dialog deschis şi cu vecinii direct implicaţi şi afectaţi de funcţionarea actuală a interconectărilor în sectorul energiei electrice”, a transmis Executivul.
Citește și: Un fostul bancher, care a fost coproprietar al Pornhub, vrea să cumpere activele Lukoil

