În lecturile mele din ultima perioadă, am dat cu totul întâmplător peste o poezie a lui Adrian Păunescu, intitulată Impozite, biruri şi taxe. Redau, în continuare, textul integral al acestei creaţii literare:
“De ce nu puneţi şi pe râs impozit/Şi birul progresiv pe sărăcie?/De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?/Impozitaţi şi vântul ce adie!/Ar fi păcat să ezitaţi în crima/De-a confisca şi sângele din vine./Continuaţi prăpădul cu ardoare/Şi răul ce vă face-atât de bine!/Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,/Penumbra, deznădejdea şi oftatul/Şi unghiile care cresc într-una,/Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul./Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri/Pe nou-născuţi ce nu ştiu cum îi cheamă,/Lucraţi neiertător şi echitabil,/Impozitaţi şi laptele de mamă./Dar ce fiscalitate este aia/Din care nu se fură-ntreaga pâine,/Acestui neam ce şi-a luat maidanul/De-a nu trăi în lesă ca un câine?/Taxaţi sever şi strângerea de mână!/Impozitaţi total telepatia!/Luaţi atâtea piei câte vă place/Şi desfiinţaţi prin taxe România!/Ce e complicitatea asta bleagă/Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?/Tot au şi ei să dea ceva ca taxă,/Treziţi-le revolte şi ambiţii!/Voi nu vedeţi că omul mai respiră?/Cât amânaţi sentinţa capitală?/Loviţi la oase naţia întreagă,/Înduioşarea e un fel de boală./Adăugaţi impozite şi taxe/Pe taxe şi impozite, cuminte,/Impozitaţi şi lacrima, şi ploaia!/Taxaţi adânc şi morţii din morminte!/Impozite pe floarea dăruită,/Impozite pe cald, ca şi pe rece,/Impozite pe rouă şi pe lună,/Impozite pe notele de zece./Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,/Fereastra, uşa merită accize/Când, cu o poftă tragică, Guvernul/Îi dă un nou impuls acestei crize./Impozite şi taxe pe cuvinte,/Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,/A jupui poporul este nobil,/Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere./Hei, Românie, parcă răstignită,/Degeaba vrem să te-ntrebăm: <Quo vadis?>,/Nici să trăim aici nu-i cu putinţă,/Nici să murim acum nu mai e gratis./La luptă împotriva tuturora,/Într-un neomenesc război promiscuu,/Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!/Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!”.
Am considerat că, în condiţiile actuale, este un gest de conştiinţă civică şi patriotică din partea mea a prezenta cititorilor Curierului Naţional (a se reţine cuvântul Naţional) aceste versuri compuse de Adrian Păunescu plecat dintre noi la 5 noiembrie 2010, neştiind cum avea să arate ţara sa peste un deceniu şi jumătate.
Invit pe cititorii mei să comenteze această poezie, aşa cum dânşii vor crede de cuviinţă. În ceea ce mă priveşte, nu spun nimic altceva decât aceste două cuvinte: “No comment”, păstrând reacţiile şi impresiile pentru mine…
Autor Dan Mihai Bârliba
