12.3 C
Craiova
luni, 10 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateA 11-a ediție din acest an a programului de titluri de stat Tezaur, lansată de Ministerul Finanțelor

A 11-a ediție din acest an a programului de titluri de stat Tezaur, lansată de Ministerul Finanțelor

A 11-a ediție din acest an a programului de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi variabile în funcție de maturitate, a fost lansată de Ministerul Finanţelor. Românii pot investi cu sume începând de la 1 leu, iar veniturile obținute sunt neimpozabile.

Ministerul Finanţelor (MF) lansează luni cea de-a 11-a ediţie din acest an a Programului de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi cuprinse între 6,70% pe an şi 7,60% pe an.

„În perioada 10 noiembrie – 5 decembrie 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,70%, 7,15%, respectiv, 7,60%. Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt emise în formă dematerializată”, se arată într-un comunicat al MF.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 10 noiembrie – 3 decembrie

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 10 noiembrie – 3 decembrie, prin platforma Ghişeul.ro, între 10 noiembrie şi 4 decembrie, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului, între 10 noiembrie şi 5 decembrie 2025 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului şi între 10 noiembrie şi 4 decembrie 2025 în mediul urban şi 10 noiembrie şi3 decembrie 2025 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Începând cu luna martie a acestui an, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat.

Citește şi: Sondaj INSCOP: Cum votează românii, în funcţie de vârstă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS