10.6 C
Craiova
luni, 20 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePatru persoane au murit într-un incendiu izbucnit la subsolul unui bloc din Lyon

Patru persoane au murit într-un incendiu izbucnit la subsolul unui bloc din Lyon

Patru persoane care își găsiseră adăpost în subsolul unui bloc de zece etaje din din Lyon, al treilea cel mai mare oraş din Franţa, au murit luni dimineață asfixiate cu fum după ce în spațiul respectiv s-a declanșat un incendiu. Proprietarul clădirii depusese chiar săptămâna trecută o plângere pentru ocuparea ilegală a subsolurilor.

Un incendiu a izbucnit în zori la subsolul unei clădiri cu 10 etaje situate la numărul 230 de pe strada André Philip, în cartierul Part-Dieu din centrul orașului Lyon. Două femei și doi bărbați, cu vârste neprecizate, care dormeau într-o pivniță de 20 de metri pătrați, au fost găsiți morți, a declarat primarul arondismentului 3.

„Când efectuam recunoașterea pentru a stinge incendiul, oamenii au ieșit din proprie inițiativă și am găsit patru persoane care muriseră din cauza inhalării gazelor de ardere”, a declarat comandantul operațiunilor de salvare ale brigăzii de pompieri pentru Le Figaro.

Alte douăsprezece persoane au fost examinate de serviciile de urgență. Sala de sport Mazenod a fost deschisă de autorități pentru a găzdui victimele.

Incendiul, care a izbucnit la scurt timp după ora 5.00, a fost stins până la ora 7.00 grație intervenției a 78 de pompieri și 34 de vehicule, a anunțat prefectura Rhône. Au fost prezente și patru echipaje ale serviciilor medicale de urgență. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei de către procurorul din Lyon, Thierry Dran, care s-a deplasat la fața locului în primele ore ale dimineții împreună cu un reprezentant al prefecturii.

Citește și: Serviciile Home’Bank și Call Center de la ING, indisponibile temporar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS