20.5 C
Craiova
joi, 9 octombrie, 2025
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Derbi în Bănie, vine Rapidul! SCMU Craiova, cu gândul la victorie

Handbal (f) / Derbi în Bănie, vine Rapidul! SCMU Craiova, cu gândul la victorie

Echipa feminină de handbal SCMU Craiova va disputa joi, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă din Bănie, un meci extrem de important cu Rapid București. Partida va conta pentru runda cu numărul 5 din Liga Florilor.

Moralul echipei craiovene înaintea disputei cu Rapid este unul excelent, dat fiind rezultatul excelent înregistrat în ultima rundă, la Brăila (scor 24-23). Totuși, până în prezent, SCMU are patru puncte după primele patru etape, cu două victorii și două înfrângeri. Rapidul a câștigat o singură partidă din cele 4 disputate în debutul sezonului inter. Giuleștencele s-au calificat la finalul săptămânii trecute în ultimul tur preliminar din EHF European League, dublă victorie cu Hypo Niederösterreich.

Înainte de partida de joi, Ovidiu Mihăilă, antrenorul Craiovei și, totodată, noul selecționer al României a prefațat întâlnirea cu Rapid.

„Sper să ne ridicăm la un nivel bun de joc, să facem față unei echipe puternice, cu jucătoare de mare calitate. Trebuie să avem încredere în acest colectiv, echipa trebuie să continue pe aceeași linie și lege victoriile. Moralul este bun, nu avem probleme de lot. Așteptăm publicul în număr cât mai mare la sală”, a declarat Ovidiu Mihăilă.

Citește și: Lotul selecționat de Ovidiu Mihăilă pentru meciurile cu Norvegia și Polonia! Va fi debutul pe banca tehnică a României!


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS