Trei persoane au fost rănite după ce două autotursime s-au ciocnit frontal, într-o curbă. Accidentul s-a produs luni seară, la ora 22.29, pe autostrada A1 Curtea de Argeș-Vâlcea, la km 148.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune frontală într-o curbă.
Un șofer, de 56 de ani, din Horezu, Vâlcea, nu a adpatat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul vehiculului într-un viraj la stânga și a pătruns pe contrasens. Autoturismul său a intrat în coliziune frontală cu un alt autotursim, condus regulamentar de un tânăr de 19 ani din Curtea de Argeș.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi și a unui pasager de 18 ani. Toți au fost transportați la spital.
Testările cu alcooltestul ale celor doi șoferi au avut rezultate negative.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare din culpă.
Citeşte şi: Gropile de gunoi clandestine, filmate cu drone de Garda de Mediu