6.8 C
Craiova
vineri, 3 octombrie, 2025
Știri de ultima orăPoliticaNational(Video) Ilie Bolojan a prezentat bilanțul celor 100 de zile de guvernare

(Video) Ilie Bolojan a prezentat bilanțul celor 100 de zile de guvernare

-

Ilie Bolojan a declarat, astăzi, la prezentarea bilanțului la 100 de zile de când a preluat funcția de prim-ministru al României, că măsurile luate nu au fost unele de austeritate, ci unele care trebuiau puse în practică, deoarece altfel am fi intrat în incapacitate de plată, informează Digi24.

Iată principalele idei din declarația primului ministru

Se împlinesc 100 de zile de când acest Guvern a depus jurământul. Guvernul a preluat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare și am luat măsurile care s-au impus pentru a recâștiga credibilitatea României, fără ele am fi avut efecte grave pentru cetățenii noștri.

Am evitat, practic, intrarea în incapacitatea de plată, pe fondul deficitelor de peste 9%, pe fondul celor mai mici venituri din PIB din UE, noi aveam puțin peste 30% față de media de peste 40% și pe fondul cheltuielilor supradimensionate cu peste 30 de miliarde de euro, anul acesta și anii trecuți. Iar agențiile de rating au confirmat.

Nu a fost practic o austeritate ceea ce s-a făcut, ci cred că au fost niște măsuri de responsabilitate care trebuiau puse în practică. Trebuia să luăm măsuri pentru creșterea colectării.

Am evitat suspendarea fondurilor europene și mai mult am renegociat programul PNRR care era amânat și am fi intrat într-un blocaj, am renegociat jaloanele pentru a putea face anul acesta încă o cerere de plată. Pe programul SAFE am obținut o sumă importantă pentru România, ca să asigurăm investiții în infrastructură civilă, militară și să internalizăm o parte din această producție militară, în așa fel încât să creem condiții de dezvoltare pentru apărarea din România.

Am pregătit pachetul de reformă a administrației locale pe care nu am reușit să îl definitivăm, dar care trebuie făcută pentru a aveam o administrație în care să fie făcută descentralizare și debirocratizare. Dar reducerea cheltuielilor e un capitol care nu poate fi scos din reformă. Sunt în stadii foarte avansate și nu ne mai putem permite să stăm în această situație. 

Ce e de făcut în perioada următoare

Sunt două constante pe care niciun guvern nu le va putea evita – să ne încasăm veniturile și să limităm, să reducem cheltuielile de funcționare. Doar în felul acesta vom avea bugete echilibrate și vom putea continua investițiile. Degeaba am mărit taxele, dacă nu intră banii colectați în bugetul statului. Pentru asta trebuie să finalizăm digitalizarea ANAF și a Vămii, să combatem evaziunea fiscală, să combatem munca la negru.

E nevoie să ținem sub control cheltuielile publice și să le reducem. De aceea reforma administrației locale e o necesitate și o urgență. Ea trebuie să fie mai eficientă pentru că nu mai putem suporta posturile pe care le avem acum. Reducerea posturilor e o necesitate și acest lucru sper să fie pus în practică, în perioada următoare.

Să nu stai în administrație pe banii statului și să nu faci nimic.

Comasarea de agenții și structuri.

Interzicerea cumului pensiei și salariului este un element important care trebuie pus în practică. Suntem, pe cale să găsim formula constituțională pentru a-l pune în aplicare.

Țintele pentru domeniul energetic

E nevoie să ne asigurăm securitatea energetică. Avem un minus de producție în România și pentru asta trebuie să terminăm hidrocentralele care sunt într-o stare avansată și termocentralele la care lucrările lâncezesc. La Iernut au început lucrările din 2016 și dacă nu corectăm ce se întâmplă acolo că după 10 ani vom putea continua. 

Susținerea proiectelor nucleare, în special zona de la Cernavodă, și urgentarea lucrărilor. Să avem un mix energetic în anii următoari care să asigure o energie competitivă în România.

Trebuie să susținem pe termen scurt proiectele de pompaj și acumulare.

Strategia pe cărbune e un lucru pe care trebuie să îl închidem pentru perioada următoare. Pentru că nu am respectat jalonul de decarbonizare și avem două variate – sau menținem producția de cărbune în Valea Jiului, dar asta înseamnă o restructurare totală a Complexului Energetic Oltenia ca să nu mai fie căpușat, să nu mai dăm subvenții de milioane acolo. A doua ipoteză e să renunțăm la producția de cărbune, dacă sunt costurile prea mari. Eu susțin prima variantă, dar așa cum e acum nu mai putem continua.

E foarte important să pregătim sectoare economice care din 2027 să preia gazul suplimentar care se va exploata din Marea Neagră, să nu facem așa cum facem cum producția agricolă. 

Creșterea producției agricole

Avem mai multe sectoare economice unde avem un mare potențial, mă gândesc la procesarea producție agricole. Importăm o bună parte din produsele care sunt astăzi pe piața românească, în foarte multe sectoare, unde avem capacitatea să producem și să creștem capacitatea în anii următori. Săptămâna viitoare voi avea două întâlniri cu cele mai importante companii din sector pentru a vedea cu ce le putem susține pentru a își crește producția, a și-o diversifica. Aici sunt importante investițiile în depozite și susținerea standardizării din fermele mici.

Atragerea investițiilor străine

Dacă s-a dezvoltat România acești ani, asta s-a datorat nu doar companiile din România, ci și a investițiilor străine. Să contactăm direct investitorii și să îi convingem să își relocheze producțiile în țara noastră, iar acest lucru îl putem face prin ambasadele noastre.

Impozitul pe cifra de afaceri e un element care trebuie reanalizat, să îi penalizăm pe cei care abuzează de impozite de transfer, dar în așa fel încât să nu îi descurajăm pe alți investitori să vină în România.

Măsuri pentru încurajarea muncii

Un element important e să ne repunem economia pe baze solide. Asta înseamnă să avem mai mulți oameni în economia reală. Avem mulți oameni car ies la pensie anticipat. (…) Reducerea perioade de șomaj este o necesitate, pentru că în aproape toate orașele mari din România nu ai cu cine să lucrezi.

O problemă importantă este cea a concediilor medicale. Trebuie să descurajăm această practică. Nu mă refer la cei care au adevărate motive pentru concedii medicale, mă refer la punțile de sărbători. orice fel de acordare nejustificată de concediu medical trebuie oprită.

Un element important e cel al piețelor financiare și e nevoie să mobilizăm resurse pe piețele financiare din România.

Reforma ordinii publice

E nevoie de o reformă a ordinii publice.

Avem aproape 10.000 de jandarmi în pază la diferite obiective, dacă reducem cu 20% numărul acestora din pază și îi punem în stradă, vom avea o ordine publică mai bună.

Sistem integrat pentru intervențiile de urgență Să se facă niște sisteme eficiente pentru ca siguranța cetățenilor noștri să fie mult mai mare. 

E nevoie să continuăm reforma în sănătate, educație.

Pentru a face aceste lucruri e nevoie de coerență în coaliție, de respect între parteneri pentru a avea o guvernanță responsabilă pentru români.

Scăderea prețului la energie

Pentru a scădea prețul energiei pentru cetățeni și companii, trebuie să avem mai multă producție, capacitate mai mare de stocare, o piață funcțională și să ne asigurăm că cei care unt operatori în domeniu acționează corectă.

Despre pachetul 3 și interdicția interdicția cumulului pensie salariu la stat

Atunci când ești într-o coaliție de 4 partide deciziile nu se iau foarte ușor. Uneori dezbaterea este bună pentru că ies poate cele mai bune idei într-o dezbatere. Cred că puteam face mai mult dacă eram mai coerenți, dacă eram mai solidari între noi și dacă acționam mai hotărât.

Când ești într-o coaliție de patru partide, deciziile nu se iau ușor. Dacă era un singur partid, sigur anumite decizii se luau mai repede. Dezbaterea e bună că poate ies cel mai bune idei. Poate puteam face mai mult dacă eram mai coerenți și mai solidari între noi. Pe administrație, lucrurile sunt rezolvate. Săptămâna viitore vom avea o decizie finală și cu cât mai repede se clarifică celelalte aspecte care țin de administrația centrală și celelalte puncte pe care le-am prezentat cred că poate fi făcut cât mai repede un pachet 3 ca să-l adoptăm în această lună. Cu cât se adoptă mai repede, cu atât este mai bine.

Interdicția cumulului pensiei cu salariu și pensia anticipată sunt cuprinse în pachetul 3.

Reducerea subvențiilor pentru partide

Subvențiile se stabilesc prin buget. Pentru anul acesta vom mai avea o rectificare și poate se ajunge la un consens ca pe ultima lună să nu se mai acorde subvențiile, ceea ce înseamnă o reducere de 10%. Efectele acestor măsuri se vor vedea în efectele din anul viitor. Vor fi de aproximativ 1% din PIB cel puțin. La reducerile din administrație, la o reducere de 10% pe administrația centrală și locală ar însemna cel puțin 10 miliarde de lei.

Anul acesta a fost o tăiere de 40%. Cred că partidele pot funcționa cu subvenții mai mici, sunt un susținător al acestei abordări. Trebuie să ne gândim la sume și la efecte. Cu ce sunt de acord este că atunci când ești într-o perioade de restriște, toți, inclusiv partide și parlamentari, trebuie să fie parte la acest efort și sunt convins că se va ajunge la o soluție pentru o corecție suplimentară față de ce a fost până acum.

Colaborarea cu partidele din coaliție

Am căutat întotdeauna să colaborez bine cu toate partidele, cu toți miniștri, indiferent din partidul dinc are fac parte. Nu ar fi corect să fac clasamente, să dau note. În ceea ce privește soliditatea colaiției, ea e testată la votul în Parlament, la moțiuni, când este o asumare a Guvernului.

Trebuie să continuăm reducerea de cheltuieli

Niciun guvern nu poate corecta în trei luni de zile lucruri care s-au adunat în zeci de ani. În această perioadă am acționat după niște urgențe. Poate că ordinea în care am lucrat ar fi trebuit să fie diferită, dar asta s-ar fi putut pune în practică dacă am fi avut timp. Cum nu am avut timp, am fost supuși presiunii date de realitate.

Trebuie să continuăm reducerea de cheltuieli. Altfel, ceea ce am făcut până acum ar putea să fie într-adevăr un bandat, reducerea de cheltuieli vine să regleze lucrurile, și sunt convins că de anul viitor lucrurile le veți vedea într-o altă dinamică. 

Cât voi deține această poziție, voi uza de toate prerogativele pe care le am ca să avem o administrație mai eficientă, mai transparentă.

Unde e echitatea când ați tăiat de la studenți, mame, pensionari prin creșterea TVA, când luăm credit SAFE?

Sunt două aspecte. Prima legată de premisele de la care ați plecat. CASS este o sursă de venit pentru Casa de Sănătate care trebuie să asigure servicii bune oricărui om din România. Ori dacă nu ai sistemul finanțat, dacă ai 6,3 milioane de contributori și 16,5 milioane de beneficiari. E foarte simplu. Nicio familie nu poate să cheltuie mai mult decât are, trebuie să aibă niște venituri

Încercarea de a suprapune pe alt subiect, cel al apărării țării noastre… La Constanța e liniște, la Odesa cad bombele, asta înseamnă că această apărare are un cost. 

Alegerile în Capitală

Dacă se va decide această situație, se va da. Așteptăm să se ajungă la o poziție comună pe această problemă. Cred că este bine ca în afara problemelor pe care le avem legate de susținerea unor astfel de proiectele mari care nu sunt populare, dacă se mai introduce un factor de tensiune, există riscurile să se complice și mai mult. Eu consider că alegerile trebuie făcute cât mai curând, să avem un primar stabil în Capitală. Dar aici e o problemă de realitate lucrurile. A forta lucrurile nu va face decât să tensioneze lucrurile în coaliție, ceea ce nu e bine.

Creștere TVA din 2026 sau a impozitului pe venit

Nu există astfel de calcule și niciun fel de intenție pe tema asta. Trebuie să încasăm impozitele deja stabilite, să ne limităm cheltuielile. Nu avem în calcul deloc formule care să însemne creșteri de impozite anul viitor.

Citește și: Biserica Anglicană are pentru prima dată un lider femeie. Cine este noul arhiepiscop de Canterbury

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ilie Bolojan: Trebuie să combatem ferm evaziunea fiscală

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că taxele au fost...

ȘTIRI GdS