Evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate pentru a măsura mai multe competențe, a anunțat marți ministrul Educației, Daniel David, în cadrul conferinței „Capitalul uman: Educația – stringența economiei”.
Ministrul a precizat că săptămâna aceasta sau cel târziu săptămâna viitoare va fi emis un ordin care va modifica structura acestor testări.
„Ele ar trebui să măsoare mai multe competențe. În aceste testări aș vrea să văd, pe lângă itemi clasici legați de programe, itemi în logica PISA, adică folosirea conținuturilor în viața de zi cu zi”, a explicat Daniel David.
Obiectiv: competențe aplicate, nu doar memorare
Potrivit ministrului, schimbarea urmărește să antreneze elevii pentru utilizarea conținutului în situații reale, astfel încât până la finalul gimnaziului să fie familiarizați cu tipologia testelor internaționale PISA.
Rezultatele vor fi folosite atât pentru autocunoașterea elevilor, cât și pentru diagnoza școlii:
- Elevii vor înțelege nivelul la care se află comparativ cu colegii din alte școli;
- Profesorii vor putea adapta predarea pe baza rezultatelor;
- Școlile vor avea o imagine mai clară a performanțelor la nivel național.
„Îi antrenăm pe copii să utilizeze conținutul la viața de zi cu zi, iar în clasa a IX-a îi testăm și copiii vor ști deja ce înseamnă itemi PISA. Antrenăm (copiii) să utilizeze conținutul la viața de zi cu zi și în clasa a IX-a îi testăm și copiii deja vor ști ce înseamnă itemi PISA, îmi asum acest lucru Îmi asum acest lucru”, a mai declarat ministrul, potrivit www.edupedu.ro.
Ce sunt testările PISA
Testările PISA (Programme for International Student Assessment), coordonate de OECD, evaluează la fiecare trei ani competențele elevilor de 15 ani din peste 80 de țări, în trei domenii principale: citire, matematică și științe. Spre deosebire de examenele clasice, PISA nu verifică memorarea de informații, ci capacitatea elevilor de a aplica cunoștințele în contexte reale – de exemplu, rezolvarea de probleme, interpretarea de date sau luarea unor decizii.
Citește și: Suspectul uciderii lui Charlie Kirk ar fi mărturisit pe Discord înainte de arestare