Un bărbat de 58 de ani a ajuns în comă, miercuri seară, la Spitalul Municipal din Mediaş, după ce a căzut de pe trotineta electrică. Bărbatul nu purta cască de protecţie.
„În această seară, poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină la un autoaccident rutier, produs în municipiul Mediaş, pe strada Stăvilarului. Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe strada Stăvilarului din municipiul Mediaş, un localnic în vârstă de 58 de ani, din cauze care urmează a se stabili, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.
În urma autoaccidentului, bărbatul a suferit vătămări corporale grave, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Mediaş efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs autoaccidentul şi luarea măsurilor legale în consecinţă”, a transmis IPJ SIbiu.
La faţa locului au intervenit două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu, unul cu medic şi unul de tip B. Echipajele medicale au găsit bărbatul în stare de inconştienţă, în comă. Acesta a fost intubat şi transportat la CPU Mediaş, prezentând un traumatism cranian grav.
Al doilea caz de la începutul lunii
Acesta este al doilea caz grav petrecut în județul Sibiu, în numai opt zile. Pe 2 septembrie, un copil de 13 ani a căzut și el cu trotineta electrică, pe o stradă din municipiul Sibiu, și a suferit un traumatism cranian sever. Băiatul a fost operat de câteva ori de medicii sibieni, însă în continuare starea lui este gravă, prognosticul doctorilor fiind rezervat.
Citeşte şi: Cadavru găsit fără cap! Un manager de top din Rusia, mort în împrejurări misterioase