31.2 C
Craiova
vineri, 5 septembrie, 2025
Știri de ultima orăSportTenisTenis de masă / România, aur și bronz pe echipe la Campionatele Balcanice

Tenis de masă / România, aur și bronz pe echipe la Campionatele Balcanice

România a obținut aurul la feminin și bronzul la masculin, în probele pe echipe, joi, la Campionatele Balcanice de tenis de masă de la Istanbul, potrivit site-ului Federației Române de Tenis de Masă.

Echipa feminină a României a învins Kosovo în sferturile de finală cu 3-0, fără a pierde vreun set. Elena Zaharia a dispus de Leoresa Imeri cu 3-0 (11-4, 11-3, 11-3), Bianca Mei-Roșu a învins-o pe Shega Hashani cu 3-0 (11-2, 11-3, 11-3), iar Ioana Sîngeorzan a trecut de Leoresa Imeri cu 3-0 (11-3, 11-1, 11-6).

Tricolorele au trecut în semifinale de Grecia cu 3-0. Elena Zaharia a învins-o pe Ioanna Gerasimatou cu 3-0 (11-5, 11-4, 11-8), Ioana Sîngeorzan a dispus de Aikaterini Toliou cu 3-2 (10-12, 19-17, 6-11, 11-6, 12-10), iar Bianca Mei-Roșu a învins-o pe Elisavet Terpou cu 3-0 (11-8, 11-9, 11-4).

În finală, România a dispus de Turcia cu 3-0. Elena Zaharia a câștigat meciul cu Sibel Altinkaya cu 3-2 (11-9, 4-11, 9-11, 11-2, 11-8), Ioana Sîngeorzan s-a impus în duelul cu Ece Harac, scor 3-2 (5-11, 11-6, 11-3, 7-11, 15-13), iar Bianca Mei-Roșu a trecut de Ozge Yilmaz cu 3-1 (11-6, 8-11, 11-3, 11-9).

Și la masculin au mers bine

La masculin, România a pierdut semifinala cu Grecia, scor 1-3. Singurul punct a fost obținut de Andrei Istrate, victorios în fața lui Konstantinos Konstantinopoulos cu 3-1 (9-11, 11-6, 11-6, 11-4). Darius Toma a pierdut în fața lui Georgios Stamatouros cu 1-3 (11-9, 8-11, 5-11, 9-11), Matei Dumitrescu s-a înclinat în fața lui Gerasimos Chatzilygeroudis cu 1-3 (11-2, 6-11, 6-11, 7-11), Andrei Istrate a cedat în duelul cu Georgios Stamatouros, scor 0-3 (3-11, 10-12, 8-11).

În finala mică, România a trecut de Italia cu 3-0. Darius Toma l-a învins pe Tomas Sanchi cu 3-0 (11-6, 11-4, 11-3), Andrei Istrate a câștigat contra lui Giacomo Allegranza cu 3-2 (11-3, 13-15, 11-9, 3-11, 11-4), iar Matei Dumitrescu l-a întrecut pe Costantino Cappuccio cu 3-0 (11-7, 11-9, 11-4).

Citește și: A tras tare, dar a meritat! Todoni e în sferturi la Montreux, în proba de simplu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS