31.7 C
Craiova
miercuri, 27 august, 2025
Știri de ultima orăEvenimentO femeie și doi copii, intoxicați cu fum în incendiul care le-a cuprins casa

O femeie și doi copii, intoxicați cu fum în incendiul care le-a cuprins casa

O femeie și doi copii s-au intoxicat cu fum și au fost transportați la spital, miercuri, după ce casa le-a luat a luat foc. Potrivit martorilor, focul ar fi pornit de la panourile fotovoltaice instalate pe acoperișul casei, însă cauza urmează să fie stabilită oficial de către pompieri. În momentul sosirii pompierilor la fața locului, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați.

Incendiul a izbucnit la o casă de pe strada Sever Bocu din municipiu, miercuri, în jurul orei 12.30.

La intervenţie au fost mobilizate echipaje de stingere de la Detaşamentul Arad şi echipaje medicale SMURD.

„În momentul sosirii acestora la locul evenimentului, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, pe o suprafaţă de aproximativ 110 metri pătraţi. În acest moment incendiul este localizat şi se lucrează pentru lichidare. Trei persoane, un adult şi doi minori, s-au intoxicat cu fum”, a transmis ISU Arad.

Cele trei victime au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri. Cauzele incendiului sunt în curs de stabilire.

Citește și: Un mort şi un rănit grav într-un accident în care au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară şi un TIR

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS