Hoţii care au furat un diamant roz rar, estimat la 25 de milioane de dolari, au fost arestaţi la câteva ore după furt, a anunţat luni poliţia din Dubai, conform agenţiei oficiale de presă din Emiratele Arabe Unite, WAM, citată de agenția de știri AFP.
Hoţii i-au solicitat unui comerciant de diamante să ducă piatra preţioasă într-o vilă, pentru un pretins client, a indicat poliţia într-un comunicat.
Însă, odată ce comerciantul a ajuns la faţa locului, banda a furat diamantul, se precizează în comunicat.
Trei persoane originare dintr-o ţară asiatică neprecizată au fost arestate
În mai puţin de opt ore, trei persoane originare dintr-o ţară asiatică neprecizată au fost arestate, în special cu ajutorul „celor mai recente tehnologii de inteligenţă artificială”.
Înregistrările video distribuite de media din Dubai au arătat trei bărbaţi arestaţi, cu feţele ascunse, precum şi imagini din timpul supravegherii video a bandei.
Dubai este un important centru pentru comerţul cu diamante. Emiratele Arabe Unite subliniază în mod regulat securitatea care prevalează pe teritoriul lor, notează AFP.
Citeşte şi: Şefii ASF, ANRE și ANCOM trebuie să prezinte o nouă organigramă. Vor fi reduse salarii şi posturi