În noaptea de 1 spre 2 iulie a.c., ora 01.45, poliţiştii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneţi, în timp ce se aflau în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe DN 55, în comuna Dobrești, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula din direcția Bechet către Craiova. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului, mărind viteza de deplasare.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. După aproximativ 1 km, la ieșire din satul Murta, conducătorul auto a oprit autoturismul, fiind identificat în persoana unui bărbat de 47 de ani, din comuna Malu Mare, sat Preajba.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri legale.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis și continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
Citeşte şi: Un bărbat din Gorj a plătit o minoră pentru a o atinge în zonele intime