Polițiștii, sub supravegherea procurorilor, efectuează, luni, 202 percheziții domiciliare în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor, în domeniul transporturilor și a faptelor de natură judiciară“, informează un comunicat al Poliției Române.
În dosarele penale se fac cercetări pentru delapidare, abuz în serviciu, fals, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și infracțiuni la regimul drepturilor de autor.
„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal“, arată sursa citată. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Operaţiunea „Jupiter” constituie un demers strategic complex al autorităţilor judiciare române, având ca obiectiv combaterea infracţionalităţii. Prin acţiuni operative de amploare, desfăşurate simultan în toată ţara, se urmăreşte destructurarea reţelelor implicate în comiterea de infracţiuni economico-financiare, recuperarea activelor sustrase prin mijloace frauduloase, aplicarea legii în mod ferm, inclusiv faţă de persoane aflate în funcţii de răspundere”, explică Parchetul ICCJ.
Instituţia precizează că operaţiunea „Jupiter” nu reprezintă doar un demers punctual de aplicare a legii, ci „face parte dintr-o strategie amplă şi pe termen lung, orientată spre consolidarea capacităţii autorităţilor judiciare de a răspunde ferm şi coordonat la ameninţările infracţionale cu impact sistemic“.
Citeşte şi: Preşedintele Nicușor Dan a mers la summitul B9 din Lituania cu un avion al Forțelor Aeriene Române