Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteo de vreme deosebit de rece în toată ţara. Va fi vânt puternic, precipitaţii, iar la altitudini mari lapoviţă şi ninsoare, până marţi dimineaţa.
În perioada 17 mai, ora 10.00 – 20 mai, ora 10.00, vor fi averse pe arii extinse în vestul, nordul şi centrul ţării şi local în rest. Se vor semnala şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, de peste 35 – 40 l/mp.
La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5 – 10 cm).
Temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40 – 60 km/h, iar la munte de peste 80 – 90 km/h.
Cod galben
ANM a emis și o atenționare de cod galben de intensificări ale vântului, până deseară la ora 21.00.

În , Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50…60 km/h în:
- jumătatea de sud a Olteniei,
- jumătatea de sud a Munteniei și Dobrogei,
- Banat,
- Crișana.
Citește și: (VIDEO) Papa Leon al XIV-lea se oferă să găzduiască discuțiile de pace dintre Ucraina și Rusia la Vatican