Unul dintre cele mai importante organe ale corpului este ficatul. Acesta îndeplinește o multitudine de funcții, inclusiv digestia alimentelor, stocarea energiei și eliminarea toxinelor. Deși toți despre cum alcoolul dăunează ficatului (și chiar așa este), el nu este singurul lucru care îl afectează negative.
Surprinzător este că alte alimente periculoase pentru ficat sunt extrem de comune și le consumăm frecvent, chiar zilnic. Iată care sunt cele trei alimente considerate cele mai dăunătoare pentru ficat, conform gastroenterologului Saurabh Sethi, de la Harvard, scria India Times, citată de G4Food.
Alimente bogate în fructoză îmbolnăvesc ficatul
Fructoza este un tip de zahăr care se găsește în mod natural în fructe, însă problema apare la fructoza adăugată, mai ales în alimentele procesate și băuturile îndulcite. Alimentele bogate în fructoză includ sucurile carbogazoase, bomboanele, produsele de patiserie și multe gustări ambalate.
Când consumi prea multă fructoză, ficatul o transformă în grăsime. Aceasta duce la acumularea de grăsime în celulele hepatice, ceea ce poate cauza steatoză hepatică non-alcoolică (NAFLD). În timp, această acumulare poate provoca inflamații, cicatrizări și chiar insuficiență hepatică.
Fructoza mai determină și rezistență la insulină, o afecțiune în care organismul nu mai răspunde corespunzător la insulină, crescând riscul de diabet de tip 2. De asemenea, excesul de fructoză poate crește nivelul trigliceridelor, sporind riscul de boli cardiovasculare și chiar accident vascular cerebral.
Uleiurile industriale din semințe pot duce la inflamații cronice
Uleiurile industriale precum uleiul de soia, de porumb, de floarea-soarelui și de rapiță sunt utilizate pe scară largă în alimentele procesate și în restaurante. Aceste uleiuri sunt bogate în acizi grași omega-6, care, în exces, creează un dezechilibru cu omega-3 în organism. Acest dezechilibru provoacă inflamații cronice, o cauză principală a multor boli, inclusiv a afectării ficatului.
Aceste uleiuri sunt, de asemenea, foarte instabile și se oxidează ușor când sunt încălzite, formând compuși toxici precum grăsimile trans și peroxizii lipidici. Acești subproduși dăunează celulelor hepatice, cresc stresul oxidativ și încurajează inflamația. Reîncălzirea repetată a acestor uleiuri, frecventă în prăjirea adâncă, le face și mai periculoase.
Consumul de uleiuri industriale din semințe este asociat cu boli de inimă, diabet, artrită și probleme metabolice care suprasolicită ficatul.
Sucurile de fructe contribuie la încărcarea ficatului cu fructoză
Sucul de fructe este adesea promovat ca o băutură sănătoasă, dar, în realitate, este zahăr lichid, fără fibrele din fructele întregi. Consumul regulat de suc de fructe încarcă ficatul cu fructoză, provocând acumulare de grăsime și stres hepatic.
Spre deosebire de consumul fructelor întregi, sucul de fructe determină creșteri rapide ale glicemiei și insulinei, favorizând depozitarea de grăsime în ficat și crescând riscul de steatoză hepatică. Multe sucuri conțin și zaharuri adăugate, agravând problema. Dacă dorești cu adevărat să bei suc de fructe, prepară-l acasă prin presare la rece și nu adăuga zahăr.
Citește și: Alimentele fermentate – super-hrană?