22 C
Craiova
sâmbătă, 28 iunie, 2025
Știri de ultima orăActualitate„Salubrizare“ in Valea Rosie

„Salubrizare“ in Valea Rosie

Razie in cartierul craiovean Valea Rosie, unde inspectorii municipalitatii si angajatii de la Salubritate vor sa-si epuizeze chitantierele de amenzi pentru nerespectarea curateniei si materialele pentru constructia rampelor de gunoi.


Mizeria este unul dintre multele minusuri ale cartierului craiovean Valea Rosie, aspect de care locatarii zonei au amintit cu vârf si indesat la intâlnirea cu autoritatile initiata de Gazeta de Sud la inceputul saptamânii. Dupa doua zile de inspectii, functionarii publici din compartimentul de control al primariei si angajatii Serviciului Public de Salubritate (SPS) Craiova au ajuns la concluzia ca in Valea Rosie e de lucru in sapte zile cât in toata Craiova intr-o luna, dar nu numai pe linie de amenajare si infiintare de rampe pentru gunoi, ci si la punga asociatiilor de proprietari care asteapta sa pice para.


Prima interventie a fost a Salubritatii, care, miercuri, imediat dupa dezbaterea „Fii vocea cartierului tau!“, a imprejmuit rampa de la blocul 3, lasata de vreo doi ani la cheremul câinilor si romilor. Vina nu o poarta insa numai autoritatile, in ciuda faptului ca Damian Minea, unul dintre locatari, a acuzat vehement Salubritatea de neimplicare. „Am solicitat sa se inchida acea platforma de mai multi ani, dar directorului Ciobanu (sef SPS – n.r.) nici ca i-a pasat“, a spus Minea. In replica, Sorin Ciobanu, directorul general al Salubritatii, a afirmat ca, de fapt, asociatia e de vina, intrucât nu a reusit sa-i convinga pe toti locatarii imobilului ca acea rampa e necesara. „Am incercat s-o reamenajam, dar locatarii de la scara mai apropiata de rampa au facut scandal si nu ne-au lasat sa lucram, pentru ca voiau s-o mutam. Or, asta nu se poate. Locul ei e acolo, fiindca primaria acolo a autorizat amplasarea“, a spus Ciobanu. Lucrarile de miercuri s-au derulat fara incidente, oamenii nemaiavând nimic de obiectat. Urmatorul pas al Salubritatii este la rampa blocurilor C, unde poarta de acces a fost furata, iar incinta este acum loc de facut focul pentru romi.


150 de angajari la Salubritate


Nu numai deteriorarea rampelor conduce la imprastierea gunoiului pe strazile cartierului, ci si lipsa angajatilor Salubritatii. O data cu atribuirea activitatii de salubrizare exclusiv serviciului din subordinea municipalitatii, s-au suplimentat si fondurile, iar unitatea va face in februarie 150 de noi angajari. Potrivit directorului Ciobanu, numai pentru intretinerea curateniei stradale Salubritatea primeste anul acesta 77 de miliarde de lei vechi. „In februarie vom angaja 150 de oameni in baza unei legi speciale, cu contract pâna la 31 decembrie. Nu numai Valea Rosie, dar si celelalte cartiere ale Craiovei vor beneficia de mult mai multe actiuni de curatenie stradala“, a precizat Ciobanu.


Terenuri virane in urmarire


Craiovenii au mai acuzat autoritatile ca nu se implica in identificarea detinatorilor unor terenuri proprietate privata, pline de mizerie, de câini, de cai etc., asa cum este cazul in vecinatatea blocurilor J1 si J2, prezentat de Marin Manescu, locatar din blocul J2: „Acel teren nu mai este domeniu public, iar asociatia de proprietari nu mai poate interveni. Nici Salubritatea nu mai vine, ca e proprietate privata. Intrebare: Cine mai face curat, ca mizeria tot se inmulteste, si de ce primaria nu-i amendeaza pe proprietari?“. In ultimele doua zile, inspectorii Corpului de control al gospodaririi comunale au identificat cinci astfel de perimetre, insa nu si pe toti proprietarii lor. „La blocurile J1 – J2 este o situatie aparte, o suprafata careia nu-i cunoastem inca proprietarii, din cauza unor litigii repetate. Avem termen de la conducerea primariei ca in sapte zile sa somam proprietarii sa-si faca curat sau sa-si ingradeasca terenurile. In caz contrar, vom aplica amenzi, la care anexam si contravaloarea actiunilor de salubrizare, fiindca pâna la urma tot Salubritatea o sa intervina“, a spus seful Corpului de control al Primariei Craiova, Dan Dobrescu. El a precizat ca si asociatiile de proprietari sunt pe lista neagra, intrucât nici acestea nu au facut toate demersurile pentru pastrarea curateniei in spatiile aferente condominiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS