Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi după ce maşina cu care circulau a intrat într-un cap de pod. Accidentul s-a produs miercuri în localitatea Sabasa, comuna Borca, din judeţul Neamţ.
La faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, două echipaje cu ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi voluntari ai SVSU Borca.
Pompierii au constatat că un autoturism în care se aflau trei persoane a părăsit carosabilul, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat într-un şanţ.
„Până la sosirea forţelor de intervenţie, toate persoanele ce se aflau în autoturism au fost scoase de către participanţii la trafic. Un bărbat de aproximativ 50 ani se afla în stare de inconştienţă, imediat fiind începute manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul acesteia”, a transmis ISU Neamţ.
Doi bărbaţi, de 50, respectiv 33 ani, au fost transportaţi de echipajele SMURD şi SAJ la Centrul de Primiri Urgenţe Bicaz.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: Un șofer beat a intrat cu mașina în trei case