Un fost primar din județul Suceava a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că ar fi a mituit doi profesori să rescrie tezele la Evaluarea Națională ale fiului său. El este acuzat de dare de mită și cumpărare de influență, într-un dosar în care sunt anchetați și doi profesori, de română și matematică. Dascălii ar fi rescris tezelele elevului după finalizarea examenului, spun anchetatorii, citați de Botoșăneanul.
Fiul fostului primar din Salcea a susținut Evaluarea Națională în 2016. S-a prezentat la examen și a scris ce și cât a știu.
După terminarea probelor, doi profesori ar fi înlocuit lucrările cu unele scrise de ei, înainte ca foile de examen să ajungă în centrele de corectare.
Fost primar și cei doi profesori, condamnați
Adolescentul, care absolvise gimnaziul cu media 7,96, a obținut la Evaluarea Națională 10 la limba română, respectiv 8,25 la matematică. Cineva a sesizat DNA, care a deschis o anchetă, scrie sursa citată.
În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că la mijloc ar fi fost vorba despre o serie de ilegalități. L-au acuzat pe fostul primar Ilie Lungu de dare de mită, constituire de grup infracţional oganizat și cumpărare de influenţă. Instanța l-a condamnat la 2 ani închisoare pentru „cumpărare de influenţă” și la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru „dare de mită”, în formă continuată. Pedepsele s-au contopit.
Și dascălii implicați au primit pedepse în instanță. Fosta directoare a Școlii din Salcea a fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare. Profesorul de matematică a primit 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare. Cei doi au fost exclusi din învățământ timp de doi ani și nu au dreptul de a fi aleși în funcții publice.
Citește și: Român prins furând din magazin, bătut de polițiștii germani

