25.5 C
Craiova
duminică, 27 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDolj9 percheziții în Cârna, la bărbați bănuiți de pescuit ilegal

9 percheziții în Cârna, la bărbați bănuiți de pescuit ilegal

9 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 58 de ani, toți din comuna Cârna, sunt bănuiți că ar fi pescuit în bazinele piscicole Cârna, în vederea comercializării, fără a avea autorizații de pescuit și folosindu-se de plase de pescuit tip monofilament.

Ieri, 17 decembrie, poliţiştii Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Poliția Orașului Segarcea, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, au pus în executare 9 mandate de percheziţie domiciliară, în comuna Cârna.

Activitățile s-au desfășurat într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasa de tip monofilament și de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate, a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintrelor sau a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea.

În urma perchezițiilor desfășurate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 15 plase monofilament, în lungime totală de 2.440 de metri, 2 plase de pescuit comercial, în lungime de 200 de metri, 2 bărci pneumatice, un prosrtovol și 110 kg de pește specia caras.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS