Un adolescent din comuna vasluiană Şuletea s-a accidentat, luni, suferind o plagă toracică, după ce a intrat cu pieptul în furca unui tractor, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, citați de Agerpres.
„Băiatul de 17 ani a fost victima unui accident nefericit.
A suferit o plagă penetrantă toracică cu o furcă de la un tractor. Nu a fost atent, se uita în telefon şi s-a lovit frontal de un tractor din curte, care avea trei furci în partea din faţă.
Au fost trimise o ambulanţă SAJ B2 de la Murgeni şi o ambulanţă SAJ C2 de la Bârlad cu medic.
Copilul a fost găsit conştient şi coerent, cu plagă toracică profundă la nivelul sternului şi cu dureri foarte mari”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Băiatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad.

