14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGeorge Simion i-a cerut scuze deputatului USR Iulian Bulai pentru că l-a tras de urechi

George Simion i-a cerut scuze deputatului USR Iulian Bulai pentru că l-a tras de urechi

George Simion, președintele partidului extremist AUR și liderul grupului deputaţilor AUR, i-a cerut scuze marţi, în plenul Camerei, deputatului USR Iulian Bulai pentru că l-a agresat. „Am vorbit cu domnul Bulai şi vreau să îmi cer scuze că l-am apucat cu degetele de ureche şi îi mulţumesc că a donat pentru românii din Cernăuţi”, a spus Simion, citat de News.ro.

Simion a mai fost acuzat și de ministrul Energiei, Virgil Popescu, că l-a agresat în fața plenului la moțiunea simplă împotriva acestuia.

Luni, deputatul USR Iulian Bulai ceruse sancţionarea liderului grupului AUR, George Simion, pe motiv că acesta l-a agresat fizic în timpul unei şedinţe de plen, Biroul permanent al Camerei transmiţând sesizarea la Comisia juridică pentru raport.

Potrivit sesizării depuse de Iulian Bulai, în timpul lucrărilor şedinţei din 22 martie, George Simion, care se deplasa prin sală, făcând o transmisie live pe Facebook, i-a adresat deputatului USR, care se afla pe scaun, câteva cuvinte şi apoi l-a „apucat cu degetele de ureche”.

„Aceste manifestări sunt suficiente pentru a atrage dezaprobarea publică, fiind deopotrivă de natură a prejudicia solemnitatea instituţiei Parlamentului şi a onoarei deputaţilor, doresc să aduc în atenţia dumneavoastră că domnul Simion a înţeles că continue comportamentul nedemn, repetându-mi numele cu un ton dispreţuitor.

Faptele săvârşite încalcă dreptul la demnitate al persoanei – art 72 din Codul Civil, iar prin calitatea persoanelor, aceea de parlamentari, şi circumstanţele în care au fost săvârşite, în incinta Parlamentului şi în faţa întregii ţări, în timpul unei şedinţe publice de plen, şedinţă a cărei înregistrare poate fi oricând vizionată pe website-ul Camerei, aduc o gravă atingere prestigiului instituţiei Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român – art. 61 din Constituţia României”, a arătat Iulian Bulai în sesizare.

Gesturi „incalificabile”

El a apreciat că pe parcursul incidentului a ales să respecte demnitatea şi onoarea funcţiei de deputat şi a manifestat o conduită civilizată, nereacţionând în niciun fel la gesturile „incalificabile” ale lui George Simion.

„În schimb, manifestările domnului Simion au fost de un nivel josnic, nesocotind atât regulile generale de comportament în societate, cât şi dispoziţiile din Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor, ale Regulamentului Camerei şi ale statutului deputaţilor şi senatorilor”, a afirmat Iulian Bulai.

De asemenea, deputatul USR a susţinut că este „inacceptabil” comportamentul lui George Simion, acesta contribuind la „corodarea încrederii publicului larg în instituţiile constituţionale”.

„Ţinând cont de toate temeiurile de fapt şi de drept invocate, apreciez că a avut loc o încălcare sancţionabilă a eticii şi deontologiei parlamentare, reglementată în dispoziţiile legale şi consider că este imperios necesară sancţionarea deputatului Simion George Nicolae.

Este evident că lipsa unei sancţiuni va avea un efect încurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament violent şi nedemn, motiv pentru care înaintez spre soluţionare prezenta sesizare”, se mai arată în document.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS