14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLuptătorii din Panjshir dezmint căderea provinciei în mâinile talibanilor

Luptătorii din Panjshir dezmint căderea provinciei în mâinile talibanilor

Frontul Naţional de Rezistenţă din Afganistan (NRF), aşa cum se identifică grupul de luptători antitalibani din Panjshir, a dezminţit luni informaţia că provincia situată în nordul ţării ar fi căzut în mâinile talibanilor şi a dat asigurări că luptele continuă, transmite EFE.

„Afirmaţia conform căreia talibanii au ocupat Panjshir este falsă. Forţele NRF sunt prezente în toate poziţiile strategice din vale pentru a continua lupta. Asigurăm poporul din Afganistan că lupta împotriva talibanilor şi acoliţilor lor va continua până când dreptatea şi libertatea vor învinge”, a transmis frontul într-un mesaj pe Twitter publicat la scurt timp după ce talibanii susţinuseră că au cucerit ultima redută din Afganistan care nu se afla încă sub controlul lor.

Talibanii au insistat totuşi că au cucerit provincia, prin vocea principalului lor purtător de cuvânt, Zabihullah Mujahid. Provincia „Panjshir, ultima ascunzătoare a ‘duşmanului evadat’, a fost capturată”, a declarat luni Mujahid, care a menţionat că nu s-au înregistrat victime civile în timpul cuceririi provinciei şi că, „începând de acum”, alimentarea cu electricitate şi serviciile de internet vor fi restabilite în regiune, potrivit Reuters. El a mai spus că frontul de rezistenţă a oferit „răspunsuri negative” atunci când talibanii au încercat să negocieze.

Mujahid a mai anunţat că fostul vicepreşedinte afgan Amrullah Saleh a fugit în Tadjikistan şi a vorbit şi despre noul guvern afgan care urmează să fie anunţat şi care ”ar putea fi interimar, cu posibilitatea unor schimbări în viitor”.

Totodată, Reuters relatează că liderul rezistenţei afgane Ahmad Massoud a transmis într-un mesaj postat pe Twitter că este în siguranţă. Ali Maisam Nazary, membru al NRF, a dat asigurări la rândul său într-un mesaj pe Twitter că liderul frontului este la adăpost, potrivit EFE.


Foto: (c) Mohammad Ismail/REUTERS


NRF a anunţat anterior, duminică, într-un comunicat, că a pierdut doi membri importanţi: pe purtătorul de cuvânt şi jurnalistul Fahim Dashty şi pe generalul Abdul Wudod Zara.

„Din nefericire, Frontul Naţional de Rezistenţă a pierdut astăzi (duminică – n.r.) doi camarazi în sfânta rezistenţă împotriva oprimării şi agresiunii: martirii Fahim Dashty, purtător de cuvânt al NRF, şi generalul Abdul Wudod Zara. Fie ca amintirea lor să fie eternă!”, a anunţat NRF în comunicatul citat.

Dashty era o personalitate foarte respectată în interiorul NRF şi un jurnalist cunoscut în Afganistan, iar numeroşi internauţi au transmis mesaje de condoleanţe pe reţelele sociale, unii dintre ei făcând referire la întâlnirile sau conversaţiile lor cu acest membru de frunte al rezistenţei afgane.

Mulţi internauţi au amintit şi că Dashty a fost rănit grav la 9 septembrie 2001, când legendarul luptător de gherilă Ahmad Shah Massoud, cunoscut sub porecla de „leul din Panjshir” şi fiind o adevărată legendă pentru că ţinuse piept atât sovieticilor, cât şi talibanilor, a murit într-un atentat comis de presupuşi membri ai reţelei teroriste Al Qaida.

„Este o veste îngrozitoare pentru Panjshir. Fahim Dashty s-a luptat din greu pentru o presă liberă.

S-a preocupat. Odihnă veşnică sufletului lui”, a scris pe Twitter Saad Mohseni, directorul grupului MOBY, grup din care fac parte importante mass media afgane, inclusiv postul Tolo.

În ceea ce-l priveşte, generalul Wudod Zara era nepotul „leului din Panjshir” şi unul dintre luptătorii cei mai apropiaţi de Ahmad Massoud, fiul lui Ahmad Shah Massoud, şi care conduce în prezent rezistenţa antitalibană împreună cu fostul vicepreşedinte afgan Amrullah Saleh, autoproclamat noul preşedinte al Afganistanului după fuga din ţară a fostului şef al statului, Ashraf Ghani, în timpul cuceririi capitalei Kabul de către talibani.

După ofensiva rapidă a talibanilor, care, în mai puţin de două săptămâni, au reuşit să cucerească 33 din cele 34 de provincii ale Afganistanului, proces care a culminat cu rapida ocupare a Kabulului, la 15 august, Panjshir este singurul bastion al opoziţiei care încă mai rezistă. Provincia a fost centrul rezistenţei împotriva grupului islamist şi în timpul precedentului regim taliban, între 1996 şi 2001.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS