Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova isi incheie stagiunea cu „Falstaff“, o premiera mult asteptata de spectatori, astazi, incepând cu ora 18.30. Falstaff este o opera comica de Giuseppe Verdi, libretul fiind scris de Arrigo Boito, dupa „Nevestele vesele din Windsor“, de William Shakespeare. Conducerea muzicala ii apartine lui Florian-George Zamfir, regia artistica este semnata de elvetianul Alexander Jankow, iar scenografia este realizata de Rasvan Draganescu. Distributia este cu totul exceptionala: Sandor Balla ( in rolul lui Sir John Falstaff), Vicentiu Taranu, de la Opera Nationala Româna din Bucuresti, (Ford), Marian Somesan (Fenton), Stelian Negoescu (Dr. Caius), Alexandru Petrescu (Bardolfo), Sorin Draniceanu (Pistola), Georgeta Grigore (Mrs. Alice Ford), Diana Tugui (Nanetta), Doina Sarsan (Mrs. Quickly) si Mihaela Popa (in rolul Mrs. Meg Page). In alte roluri: Bogdan Olaru, Mihaela Leonte si Carmen Anuta. Fireste, isi mai dau concursul corul si orchestra teatrului liric, sub bagheta dirijorului Florian-George Zamfir.
Un spectacol fabulos, la care si-au anuntat participarea personalitati marcante ale muzicii din tarile Europei Occidentale. Un spectacol artistic valoros, care se va juca inclusiv pe marile scene din Germania, in zilele de 14 si 15 octombrie a.c. Fireste, primii care au sansa de a savura aceasta opera sunt craiovenii pentru care, spre deosebire de nemti, pretul biletului este de-a dreptul derizoriu.
„Falstaff“ poate fi abordat numai de teatrele mari ale lumii
Regizorul Alexander Jankov a spus ca aceasta opera scrisa de Verdi reprezinta o incoronare a tot ceea ce a dat la iveala marele compozitor: „Este o ironie de un farmec irezistibil. Boito, libretistul operei, a gândit piesa shakespeareana ca o poveste vesela, debordanta. Frumusetea duetelor celor doi indragostiti, Fenton si Nanetta, contrasteaza si, culmea, se completeaza cu figura lui Falstaff, care in finalul operei glumeste pe seama «ispravilor» in centrul carora s-a lasat antrenat“. Marele regizor recunoaste ca „Falstaff“ este una dintre cele mai dificile opere: „Aceasta lucrare ultima a lui Verdi, prin caracterul ei «rotund», inchegat, ca structura, nu este la indemâna oricarui teatru. «Falstaff», o culme a operei romantice, poate fi abordat numai de teatrele foarte mari din lume“.
Jankov mai spune ca, din punct de vedere muzical, „Falstaff“ este o opera de ansambluri, de un clasicism italian pur: „Caracterul compozitiei este extraordinar. Fara uverturi, fara arii mari. Insa Fuga finala conceputa pe mai multe voci, ajungând chiar la 14, incununeaza un travaliu muzical ce vizeaza performanta artistica si inalta maiestrie a interpretilor“.
Florian-George Zamfir, un dirijor de mare rafinament
Muzicianul Florian-George Zamfir s-a nascut in Craiova, a absolvit Liceul de Arta din orasul natal (specializarea vioara) si Conservatorul de Muzica „Ciprian Porumbescu“ din Bucuresti. Este unul dintre dirijorii cei mai talentati ai României si este foarte solicitat in tarile din Europa Occidentala. De-a lungul timpului a cucerit numeroase premii nationale si internationale la diverse concursuri. In arta sa dirijorala abordeaza foarte multe genuri, precum: a capella, vocal-simfonic, liric, opereta, opera, concerte lectie etc., ceea ce il diferentiaza de alti dirijori. Este un dirijor nu doar complex, ci si complet. Capacitatile sale intelectuale sunt dublate de un feeling exceptional. Transmite enorm si, de fiecare data, harul sau ridica spectatorii in picioare, primind ovatiile binemeritate. Si asta se petrece nu doar pe scenele din România. Reactia spectatorilor straini a fost identica si atunci când a dirijat pe marile scene din Franta, Germania, Italia etc. In prezent, Florian-George Zamfir este directorul general al Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, cadru didactic universitar al Conservatorului craiovean si timp de zece ani a fost profesor asociat al Universitatii de Muzica din Bucuresti, la catedra de compozitie. De asemenea, este fondatorul corului „Carmina Nova“ si membru al mai multor jurii de la concursuri internationale de prestigiu. Un artist care munceste enorm, insa dintr-o placere diabolica. Are proiecte mari, ambitioase, nebanuite de melomani. Despre cariera sa artistica, neindoielnic, se va scrie in continuare nu numai in tara, ci si in strainatate.
Fara Shakespeare, n-ar fi existat „Falstaff“
„Falstaff“ este, poate, cea mai mare provocare pentru orice teatru de opera din lume. Intr-un fel, libretistul Arrigo Boito (1842-1918) a recunoscut aceasta realitate: „Trebuie sa facem sa traiasca aceasta vesela comedie… cu o bucurie naturala si comunicativa. Stiu ca e dificil, dificil. Si totusi, va trebui sa para simplu, simplu…“. Or, in 1893, Verdi a scris opera „Falstaff“, fireste, pe libretul lui Boito, dupa piesa de teatru „Nevestele vesele din Windsor“, de William Shakespeare. Insa nici pâna in prezent nu se stie cu exactitate in ce an marele Will a scris aceasta piesa. Parerile biografilor, criticilor si istoricilor literari sunt impartite. Cei mai multi inclina sa creada ca Sakespeare a scris-o in intervalul 1598-1599. O parte dintre specialisti sustin ca „Nevestele vesele din Windsor“ ar fi precedat cele doua parti din „Henric al IV-lea“, unii cred ca piesa ar fi fost scrisa intre cele doua parti, iar altii considera ca textul piesei a fost scris intre Henric al IV-lea si Henric al V-lea sau dupa acesta din urma.
Nicolas Rowe, in editia din 1709 a operei celebrului dramaturg, consemna ca piesa a fost scrisa la indemnul reginei: „Intr-atâta ii placea reginei neasemuitul personaj Falstaff din cele doua parti ale piesei «Henric al IV-lea», incât i-a poruncit lui Shakespeare sa-l mai infatiseze intr-o piesa, si anume ca indragostit. Acesta se spune ca este motivul pentru care Shakespeare a scris «Nevestele vesele din Windsor». Piesa insasi e o dovada a modului in care regina a fost ascultata“. Sunt si alti britanici care afirma ca piesa a fost scrisa la ordinul reginei, in numai doua saptamâni.
Dr. Samuel Johnson, la rându-i, avea sa consemneze in prefata de la „Edition of Shakespeare“, aparut in 1765: „Shakespeare stia – ceea ce se pare ca regina nu a stiut – ca manifestând macar si o forma de pasiune si tandrete, Falstaff si-ar fi destramat, probabil, intr-atâta egoismul si placerile lenevoase incât din croiala lui de altadata nu ar fi ramas mai nimic. Falstaff nu putea sa iubeasca decât incetând a mai fi Falstaff. El putea doar sa simuleze iubirea, iar declaratiile sale puteau fi dictate nu de speranta desfatarilor, ci a banilor“.
De asemenea, John Ridley, in „Shakespeares’ Plays“ (1937), scrie: „Falstaff era in stare sa inspire afectiune si se putea distra cu Doll Tearheet si altele…, dar pentru el dragostea, in orice acceptiune proprie a cuvântului, nu era decât «aer», ca si onoarea de a fi Hotspur“.
Fara indoiala, comedia are o intriga, pe care o lasam spectatorului sa o descopere. Sursa de inspiratie este lumea si viata unei parti insemnate a societatii engleze din perioada elisabetana, din care nu face exceptie nici „fantasticul“, deoarece marele Will a avut geniul de a realiza un fel de piesa-in-piesa, pentru prima oara.
Actiunea se petrece la Windsor, oras in comitatul Berkshire situat pe Tamisa, la vest de Londra, localitate pe care marele dramaturg o cunostea foarte bine.
Miza unei asemenea puneri in scena nu e, de fapt, experimentul artistic sau exercitiul de stil, ci regândirea rolului teatrului in comunitate. De aceea, nu putem sa ne intrebam ce s-ar fi intâmplat daca Shakespeare ar fi fost contemporan cu Verdi. Cu certitudine, marele Will ar fi scris libretul pentru „Falstaff“ cu totul altfel, iar Verdi ar fi compus diferit.
