Analizele publice din ultimele saptamini, consacrate cresterii sau scaderii increderii publice in politicieni, au redeschis subiectul masuratorilor de opinie publica. Sondajele de opinie publica au iesit oarecum din atentia mass-media pe tot parcursul anului 2001, an postelectoral, in care subiectele de politica interna au fost mai importante decit masurarea opiniei publice. De fapt, atit mass-media, cit si publicul au fost mai interesati sa vada ce si cum fac noul parlament, noua echipa guvernamentala si noul presedinte decit sa urmareasca cifrele sondajelor.
Ceea ce nu inseamna ca nu se efectueaza sondaje de opinie publica pe teme politice. Acestea sint de doua feluri: sondaje politice de opinie publica efectuate la comanda, platite de un singur client sau de un consortiu de clienti, si sondaje permanente, platite de institutele de cercetare a opiniei publice si a pietei. Sondajele permanente nu-si acopera costurile de multe ori. Totusi, unele institute le mentin, pentru ca in timp se constituie uriase baze de date pe care se pot face diferite analize.
Un sondaj de opinie de tip permanent este BOP- barometrul de opinie politica, derulat de IMAS-SA. BOP a inceput in decembrie 1996, la initiativa lui Mircea Kivu, si continua si astazi. Baza de date cuprinde peste 90 de mii de interviuri domiciliare, aproximativ 1.500 de interviuri pe luna. Cititorii Gazetei de Sud au avut posibilitatea sa cunoasca mai multe rezultate extrase din aceste baze de date.
Ca si in multe alte domenii, istoria masuratorilor este relevanta pentru evolutia unui fenomen social. Increderea in personalitatile politice inseamna ca publicul exprima prin sondaje acordul sau dezacordul sau la intrebarea: Cita incredere aveti in urmatoarele personalitati politice? Interpretarea rezultatelor obtinute la aceasta intrebare este mai complicata. In general, se considera ca increderea corespunde cu credibilitatea. Cu cit increderea este mai mare, cu atit un procent mai mare din populatie crede ce spune o anume personalitate. Nu intotdeauna si nu in intregime. De exemplu, daca o personalitate cu mare credibilitate declara ca „in Romania, marea coruptie a fost eradicata“, propozitie care violenteaza spiritul public, personalitatea respectiva inregistreaza aproape sigur un regres al increderii in lunile urmatoare. Sau daca o personalitate afirma ca bombardamentul NATO asupra Serbiei trebuia precedat de mai multe eforturi diplomatice, atunci publicul exprima o crestere a increderii in persoana respectiva. In mod cert, increderea este reversibila, respectiv o personalitate poate ajunge de la 50% incredere, la 25% si apoi sa creasca din nou la 60%.
Increderea intr-o personalitate politica va creste in mod sigur in trei situatii: cind personalitatea respectiva este investita cu o functie de mare raspundere publica, atunci cind personalitatea respectiva cistiga alegeri (primar general, presedinte) si cind personalitatea respectiva exprima agenda publicului. Cu alte cuvinte, investirea in functii publice (prin alegeri sau numire) si exprimarea agendei publicului aduc credit public. Increderea se pierde cind pierzi alegeri, cind nu te ocupi de probleme considerate esentiale de public si cind violentezi spiritul public.
In graficul alaturat sint inclusi indicii de incredere pentru Emil Constantinescu, Ion Iliescu si Adrian Nastase in perioada decembrie 1996-ianuarie 2002.
Evolutia increderii in Emil Constantinescu este deja cunoscuta din alte studii si cercetari. Domnia sa a cunoscut o tendinta constanta de scadere a increderii, cu rare momente de intoarcere (iulie 1997, februarie 1999, iulie 2001). Un singur fapt a fost mai putin remarcat: stabilizarea increderii in presedintele Constantinescu intre decembrie 1999 si iunie 2000, cu o crestere remarcabila dupa declaratia de neparticipare in cursa electorala din 2000. Dupa noiembrie 2000, Emil Constantinescu nu a mai fost masurat in sondajele BOP, iesind din toate functiile politice.
In cazul lui Ion Iliescu se remarca cresterea constanta a increderii dupa anul 1998, cu un salt remarcabil dupa aprilie 1999, cind de fapt s-a desprins de Emil Constantinescu. Momentul cheie l-a constituit inceperea bombardarii Serbiei, cind Ion Iliescu a militat pentru negociere inainte de bombardament, iar Emil Constantinescu a sprijinit ferm politica NATO. Publicul roman a considerat ca NATO intreprinde actiuni cu risc chiar si pentru Romania. Pina la urma, schimbarea regimului Milosevici a venit prin alegeri, nu prin bombardament, in septembrie 2000. Dar declaratiile lui Emil Constantinescu, desi practic l-au scos din cursa electorala interna, au generat o atitudine favorabila a cancelariilor europene, in decembrie 1999, Romania prinzind ultimul tren de aderare la Uniunea Europeana.
Adrian Nastase a stat mereu in trena lui Ion Iliescu, cel putin pina la momentul numirii sale ca prim-ministru, in decembrie 2000. Dupa decembrie 2000, Adrian Nastase si-a obtinut cota de incredere obisnuita si si-a mentinut-o relativ constanta pina in ianuarie 2002. Este de fapt primul prim-ministru dupa noiembrie 1996 care termina anul intii al cabinetului cu mai multa incredere decit a inceput. Ceea ce inseamna ca a fost mediatizat corect, s-a preocupat de agenda publica si a avut anumite rezultate pe directia acesteia. Cum se spune insa in investitii, rezultatele trecute nu garanteaza succesele viitoare.
In ianuarie 2002, s-au inregistrat anumite evenimente care par sa duca la o scadere a increderii in primul ministru. Aceasta scadere pare sa fie anuntata de unele sondaje serioase. Vom vedea mai clar daca este intr-adevar o scadere sau nu la sfirsitul lunii februarie 2002. Pina atunci, sase din zece votanti din Romania cred in primul ministru. Ceea ce constituie o platforma publica demna de orice efort.
Increderea publicului si performanta politicienilor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

