16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComandantul NAVROM a murit din cauza coronavirus

Comandantul NAVROM a murit din cauza coronavirus

Comandantul navelor NAVROM Tulcea, Nicolae Giurgiuvanu, a murit luni, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Acesta era internat la Focșani.

Nicolae Giurgiuvanu a aflat că este infectat cu SARS-CoV-2 după ce a mers la un control de rutină la un spital din Capitală. Imediat s-a prezentat la unitatea medicală din Tulcea, acolo unde a fost internat în zona pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

La început acesta s-a simți bine și le spunea prietenilor: „Am scăpat eu de multe altele“. Numai că starea sa s-a înrăutăţit şi urma să fie transferat la un spital din Bucureşti. A ajuns însă la Focşani. Luni organismul acestuia a cedat, potrivit adevarul.ro.

Nicolae Giurgiuvanu s-a născut la Râşnov, însă între el şi mare a fost o dragoste care a durat patru decenii. În anul 1973, a dat examen la Institutul de Marină Militară.

În anul 1990, a plecat din Marina Militară şi s-a dedicat celei civile. În tot acest timp, a fost comandant pe vasul Danubius, construit pentru Nicolae Ceauşescu, pe Fortuna, nava de comandament, dar şi pe un remorcher militar şi pe o vedetă blindată. Din 2010, a fost la cârma navei Moldova, transportând turişti la şi de la Sulina. În ultimii ani, a dus mii de turişti în Deltă cu nava Banatul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS