16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBătrân judecat pentru că şi-a omorât şi tranşat fiul, apoi l-a aruncat în râu

Bătrân judecat pentru că şi-a omorât şi tranşat fiul, apoi l-a aruncat în râu

Un bărbat, de 73 de ani, este judecat de Tribunalul Neamţ pentru că şi-a omorât fiul, apoi i-a tranşat cadavrul şi l-a aruncat în râul Siret, relatează adevărul.

Este vorba de Vasile Croitoru, din localitatea Cotu Vameş, un sat aflat pe malul râului Siret, în apropiere de municipiul Roman, care este acuzat de omor calificat şi profanare de cadavre.

Dosarul va fi în procedură de Cameră preliminară circa două luni, timp în care se va verifica temeinicia administrării probelor, după care, cel mai probabil, vor fi audieri de martori, a inculpatului şi va fi pronunţată o sentinţă.

Şocantul caz a fost rezolvat mai repede decât se spera iniţial, la momentul demarării cercetărilor, 6 august 2020, „existând“ doar o mână, secţionată de la cot, cu antebraţul şi palma. A fost însă de ajuns pentru a furniza o probă esenţială, stabilindu-se că o crimă îngrozitoare îl avea ca autor pe un bătrân, iar ca victimă pe fiul de 45 de ani, cu antecedente penale.

Citeşte aici cum s-a desfăşurat lucrurile şi de ce şi-a omorât bătrânul fiul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS