La Galeriile de Arta din Craiova, sâmbata, 1 aprilie, s-a deschis expozitia „Conversatii vizuale «Continuare»“, a artistilor Mihail Trifan si Emil Pascalau, membri ai UAPR. La vernisaj au participat personalitati artistice si culturale din Craiova si din Bucuresti. Despre valoarea lucrarilor expuse a vorbit criticul de arta Florin Rogneanu, Cristian Preda – presedintele filialei Craiova a UAPR, precum si alti invitati.
Dupa cum se stie, in lumea artelor plastice, Mihail Trifan este o marca, acesta nemaiavând nevoie de prezentare. Are expuse 16 desene-studiu realizate in Elvetia si sa zicem, conventional, lucrari de sculptura (compozitii) cu diverse nume: „Fabrica de bere“, „Masina de minciuni“, „Triada“, „Genunchi cabalin“, „Colivie itineranta“, „Nucleu“, „Tors“, „Ostasul“, „Obelisc I-II“ si „Anti-SIDA“. In realitate, nu este sculptura, ci arta decorativa care cu greu poate fi incadrata in vreun curent. Daca i se spune arta decorativa paradoxista, aceasta ar trebui sa contina un mesaj de protest impotriva unui regim totalitar, ceea ce nu este. Nu este nici avangardism, compozitiile sale având doar accente de avangarda. Insa, nici altceva. Este un alt Trifan decât cel pe care il cunosteam. Se stie ca in arta contemporana se intâmpla ca diversi artisti inchipuiti si respinsi constant de muze sa transforme materiale nobile in reziduuri, aceasta isprava fiind de multe ori considerata izbânda artistica. Cred ca la Trifan este invers. Artistul a incercat sa innobileze resturile de materiale, a incercat sa dea forma si sens unor piese metalice si altor materiale pentru a realiza o „structura“ spatiala, astfel incât sa devina compozitie sau obiect artistic. Chiar daca Trifan are o viziune proprie asupra acestor lucrari, dialogul intre forme dispare, in ciuda faptului ca expozitia este organizata sub genericul „Conversatii vizuale“. Fiecare lucrare se doreste a fi o entitate de sine statatoare, invitând ochiul avizat si chiar pe cel neavizat la dialog. Insa, „limbajul“ creativ are tendinta de a inclina catre arta experimentala care nu este sinonima cu nonconformismul.
Surpriza acestei expozitii este, de data aceasta, pictorul Emil Pascalau, cu cele peste 13 lucrari (ulei pe pânza), intre care sunt cinci compozitii tulburatoare: „Oferta spirituala“, „Piata comuna“, „Masca – prietenul oricui“, „Masca – prietenii oricui“ si „Aspiratii“. Ascendenta valorica de-a dreptul naucitoare a lui Pascalau i-a surprins inclusiv pe criticii bucuresteni cu care am discutat. In compozitiile sale, entitati spirituale distincte depun marturii despre sensul vietii, in contextul filozofiei crestine. Nu lipseste profunzimea mesajului, culorile si nuantele vii, alternantele de limbaj pictural, incursiunile in nenumit, in memoria timpului ce pare a nu fi colocvial. Samânta culorii nu accepta hazardul si, in pofida complementaritatii din compozitii, Dumnezeu este atotputernic, stapânind si controlând haul temporal. De aici si speranta existentialista a crestinismului insusi. Pictorul Pascalau, in lucrarile sale, pare sa oscileze intre determinism si indeterminism. In realitate, artistul se impotriveste ideii instrainarii omului de sine. De asemenea, in peisajele sale, natura – ideizata printr-o paleta de culori sacre – e termen de referinta, materie vie pentru toate rationamentele, precum si argument demonstrativ al intregului in miscare. Este greu de ghicit daca pictorul, in tablourile sale, foloseste tehnica de „imagine in imagine“ sau oglinzi ce orchestreza imagini din alte zone. Ce s-ar fi intâmplat cu lucrarile lui Trifan daca nu ar fi expus si Pascalau? Cu siguranta, nu mai aveau cu cine „conversa“.
