13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCercetaţi pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului

Cercetaţi pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului

Doi mehedinţeni sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost depistaţi în trafic conducând fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Lucrătorii Secției nr. 5 Rurală Strehaia au depistat, aseară, un bărbat de 40 ani, din comuna Bolboși, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 607, din direcția Grozești către Strehaia. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevare de mostre biologice și a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificările efectuate, s-a constatat că bărbatul nu posedă de permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Tot aseară, poliţiştii din Strehaia au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe DJ 607. Echipa operativă a poliţiei a stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe DJ 607, un tânăr de 32 ani a pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism parcat regulamentar.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevare de mostre biologice și a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificările efectuate, s-a constatat că bărbatul nu posedă de permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS