23.3 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăOpiniiMIREASA ESTE PUTIN GRAVIDA FIINDCA A FOST USOR VIOLATA

MIREASA ESTE PUTIN GRAVIDA FIINDCA A FOST USOR VIOLATA

Uniunea Europeana, parte a capitalismului in putrefactie, decadent si imoral, asa cum ne avertizeaza invatatura marxist-leninista si tov. Iliescu, ar dori ca justitia noastra sa fie virgina, imaculata. Dar, din nenorocire, dupa concubinajul cu individul dubios Coruptia, a ramas usor gravida cu o multime de dosare. Cât regreta ea acum prietenia cu domnul Pesede, unde erau numai oameni cinstiti, care n-ar fi furat nici macar un leu; ci numai miliarde. Si nenorocirea este ca, desi in acea perioada nu mai era atât de oarba, acum ea nu este iubita in Europa. Dar cine e de vina? Monica Macovei. Si o anumita parte a presei. Cine a pus-o pe Monica sa dezgroape niste dosare si cine a rugat presa sa le popularizeze? Daca erau pastrate mai departe in sertare si daca presa ar fi tacut, cine ar fi stiut ca in România exista coruptie? Asa, uite unde am ajuns. Râde de noi si Parlamentul Suediei. Fara nici un respect fata de morti, râd de matusa Tamara si de ilustrul ei nepot, primul vânator al tarii, amic al Congoului, om strângator, care are o gramada de oua si tablouri, care este lider de partid si presedintele Camerei Deputatilor. Ceea ce i-a determinat pe reprezentantii agenturilor straine sa spuna ca la asa presedinte, asa deputati.


Monica a dat dovada si de alte atitudini antipatriotice. De pilda, fiind acuzata in presa de alcoolism, in loc sa devina alcoolica, pentru a da credibilitate presei, ea a dovedit ca nu este. Alta data a fost acuzata ca a influentat justitia pentru ca parintii ei sa ocupe o locuinta. S-a dovedit ca vecinul parintilor, medic, a operat o judecatoare, care, absolut din intâmplare, a prezidat completul de judecata care a dat sentinta. Daca ar fi fost cu adevarat patriota, Monica ar fi procedat ca dna judecator Huza. In fine, Monica a acceptat invitatia sefului, inspirata de filmul „Ghici cine vine dimineata in biroul meu“. Unde cel venit era o persoana in urmarire penala. S-a interpretat ca Monica a influentat justitia in favoarea inculpatului. Greseala Monicai a fost aceea ca nu a facut publica aceasta intâlnire. Unii ziaristi au afirmat ca au o scrisoare, inexistenta, in care Monica a incercat sa influenteze justitia. Unul dintre ziaristi si-a cerut scuze. Foarte frumos din partea lui, caci a actionat dupa principiul: besteleste, mocirleste oamenii nevinovati, dar dupa aceea trebuie sa-ti ceri scuze. Alta acuza impotriva Monicai Macovei a fost adusa de un distins comentator la TV, si anume aceea ca Monica are zâmbet de chelnerita. Monica nu era in studio; in schimb se aflau aici multe oglinzi.


Monica Macovei mai are multe de invatat de la guvernarea trecuta; in primul rând ca trebuie sa incerci sa influentezi justitia numai atunci când esti sigur de reusita; numai astfel poti contribui la intarirea prestigiului justitiei. De pilda, când Iliescu a atentionat justitia asupra manierei de retrocedare a caselor nationalizate, urmarile pozitive s-au vazut imediat; am platit doua milioane de euro la CEDO. Când a dat telefon in dosarul Tiriac, urmarile s-au vazut imediat: au disparut probe din dosar, martorii si-au retras declaratiile, s-a schimbat incadrarea, iar inculpatul a fost condamnat la detentie in vila sa de la Nisa. Când Nastase a intervenit in cazul Tarau, fiul acestuia a putut fugi cu milioanele lui de dolari in America. Iata cum se face justitie dreapta in România.


Cât priveste cazul Peter; sentinta ne doare pe toti. Dar principala obiectie a acuzarii este ca nu se poate demonstra ca Peter a fost in taxi. Soferul, care putea sa confirme acest lucru, a refuzat sa se prezinte la proces. Si astfel, posibilitatea unui verdict corect s-a dus pe apa sâmbetei. Singura contributie româneasca la stabilirea verdictului a fost exemplul procesului Carmen Paunescu. In timp ce scriu acest articol, ascult la radio melodia „NOI SUNTEM ROMÂNI, NOI SUNTEM ROMÂNI“.


P.S. In articolul de joi s-a strecurat o greseala regretabila prin ortografierea incorecta a numelui Clarei Haskil. Rog cititorii sa primeasca scuzele mele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

49 COMENTARII